A fost aprobată legea uceniciei: Ce înseamnă aceasta

mai 2, 2017

Veste importantă venită din partea Camerei Deputaților: a fost aprobată legea uceniciei, prin care Guvernul își dorește să ajute companiile care angajează tineri absolvenți abia ieșiți de pe băncile facultății, fără nicio experiență, să îi învețe o meserie și să îi specializeze la locul de muncă.

“Practic este și un răspuns în momentul de față la faptul că absolvenții de studii superioare, după ce termină facultatea, nu au cum să aibă o experiență necesară pe care angajatorul o cere și atunci venim în întâmpinarea angajatorului ca să acoperim acea lipsă de experiență și acea lipsă de productivitate și el să îi mențină în câmpul muncii și să îi profesionalizeze”, a explicat ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea.

Potrivit lui Gabriel Petrea, companiile vor beneficia de o sumă de bani care va fi plătită lunar, pe o perioadă de un an, doi sau trei ani, în funcție de nivelul de calificare de care are nevoie acel angajator. Suma de bani acordată reprezintă echivalentul unui salariu mediu pe economie.

Petrea a mai declarat și că legea care reglementează înregistrarea şi funcţionarea organizaţiilor neguvernamentale are nevoie de modificări. În opinia sa, trebuie schimbată procedura timpului de înfiinţare a unui ONG.

Acțiunea a fost lăudată de Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *