A murit Augustin Buzura, omul care a stat la baza înființării Institutului Cultural Român

iulie 10, 2017

A murit Augustin Buzura. Scriitorul Augustin Buzura a vorbit, într-un interviu pentru gândul.info, despre Institutul Cultural Român, înființat în 2003, la inițiativa sa.

„Eu l-am creat. Institutul a apărut târziu, în 2003, şi a fost făcut din Fundaţia Culturală Română, înfiinţată în ’90. S-a dezvoltat pe rând, azi una, mâine alta, era îngrozitor de greu. Fundaţia Culturală Română era în bugetul Ministerului de Externe şi eram finanţaţi din rubrica activităţi sportive, culturale şi de tineret. Spaima mea era că puteau în orice secundă să-ţi taie banii. Atunci l-am rugat pe preşedinte, era atunci domnul Iliescu, să facă ceva, să ne ia sub tutela lui. Aşa a apărut ICR”, îşi aminteşte Augustin Buzura.

În calitate de preşedinte al Fundaţiei Culturare Române şi, ulterior, al ICR, Buzura a colaborat cu doi preşedinţi: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

„Tutela lor era necesară. Noi am avut noroc de doi oameni de cultură, Constantinescu şi Iliescu, de foarte multe ori apelam la ei când existau tracasări politice. Le spuneam Nu trebuie să facem asta pentru mine, ci pentru că trebuie respectate nişte lucruri care sunt şi în lume”, povesteşte fostul şef al ICR.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *