Afaceristul Cornu a intrat la judecată

iulie 2, 2015

Din zi în zi mai aflăm de un om de afaceri corupt că a fost trimis în judecată și ne gândim că poate, cine știe, într-o bună zi, se va curăța România asta de spurcăciuni.

Acum a venit rândul lui Georgică Cornu să plătească. Acesta a fost trimis în judecată procurorii DIICOT Mehedinți, într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracțiuni, între care cea de constituire a unui grup infracțional organizat. Ce-a făcut și domnul Cornu? A folosit cu rea-credință bunuri și credite de care se bucura societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Și tot Georgică este acuzat de delapidare în formă continuată și spălare de bani, în același dosar fiind deferite justiției alte patru persoane, acuzate de săvârșirea mai multor fapte penale, între care spălare și complicitate la spălare de bani, abuz în serviciu în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. A meritat domnule Cornu să faceți toate aceste lucruri când aveați și așa o viață de huzur? E mai bună pușcăria decât cinstea?

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *