Alertă maximă! Cutremurul se apropie! Cum rezolvăm problema clădirii de la Flora aşezată peste magistralele care alimentează Bucureştiul cu apă?

ianuarie 27, 2016

De la începutul anului, în România au avut loc nu mai puţin de 10 cutremure în zona seismică Vrancea, cu magnitudini cuprinse între 2,6 şi 4,1 grade pe scara Richter. Şi se pare că nu mai avem mult şi cutremurul cel mare se va produce. Cel puţin aşa ne spun, subtil, cei de la Institutul de Fizică a Pământului. Acest lucru pare însă să nu sperie mai deloc autorităţile româneşti, care stau pasive, aşteptând doar eu ştiu ce. Nici vorbă de vreun control la complexul Flora al mafiotului Dumitru Puzdrea unde se află o clădire ridicată ilegal peste cele două magistrale care alimentează Bucureştiul cu apă, construcţie din cauza căreia Capitala ar putea fi rasă definitiv de pe faţa pământului.

Va fi haos total!

Va fi nenorocire atunci când va veni cutremurul cel mare. Asta anunţă profesorul Gheorghe Mărmureanu, specialist în seismologie, dar toate avertismentele acestuia nu sunt luate în seamă de nimeni. Nici de autorităţi, dar nici de populaţie, care e departe de a fi pregătită pentru nenorocirea care se anunţă. Reputatul seismolog prevede că următorul mare cutremur care se va abate asupra României va avea efecte puternice în special în Moldova, dar şi în Muntenia şi Dobrogea. De ce mai marii ţării se întorc cu spatele când e vorba de un asemenea dezastru?

Noi am înţeles că doar ciolanul e la mare căutare în ţara asta care a ajuns să fie distrusă aproape definitiv, dar oare cei care ne conduc destinele consideră că seismul e doar pentru noi şi ei sunt ocoliţi? Nu cumva natura loveşte pe toată lumea? S-a crezut şi Ceauşescu nemuritor şi uite că tot între patru scânduri a ajuns, acolo unde ne e locul la toţi. A trebuit să se întâmple nenorocirea de la clubul Colectiv şi să intre în pământ 63 de oameni nevinovaţi ca Primăria Capitalei să se trezească din letargie şi să facă un efort să publice lista actualizată a imobilelor încadrate în diferite clase de rism seismic. Şi uite aşa, am descoperit şi noi că există nu mai puţin de 183 de clădiri din Bucureşti considerate pericol public în caz de cutremur, în timp ce 52 de imobile sunt încadrate pe lista clădirilor consolidate.

Asta doar la o primă verificare pentru că dacă e să luăm totul la bani mărunţi, suntem convinşi că situaţia e şi mai gravă. Ce spuneţi domnule preşedinte Iohannis de toată povestea? Că doar dumneavoastră aţi promulgat legea potrivit căreia agenţii economici nu mai pot desfăşura activităţi comerciale în magazinele, băncile și alte unități în cazul în care acestea sunt la parterul clădirilor cu risc seismic gradul I sau II. Dar ceva concret puteţi să faceţi? De exemplu să consolidaţi clădirile cu risc seismic în loc să vă luaţi pat de 50.000 de euro la Palatul Cotroceni, ca să dormiţi ca un rege? Oare câte clădiri erau rezolvate din cei 50.000 de euro?

Cine merge în control la Puzdrea?

Auzim şi noi de vreun control la Primăria Capitalei, domnule Dacian Cioloş? Dacă tot aţi schimbat totul, de la premier la primar al Capitalei, când vom trăi momentul căderii acelei clădiri ridicate de Puzdrea în incinta complexului Flora direct peste cele două magistrale care alimentează Bucureştiul cu apă? Oare nu ne-am săturat să aruncăm găina moartă din curtea lui Traian Băsescu în cea a lui Viorel Lis ca apoi să ajungă în ograda lui Sorin Oprescu? Dacă aceşti foşti primari nenorociţi s-au lăsat corupţi până în măduva oaselor de banii spurcatului Puzdrea, nu era normal ca cel care a venit după ei să vedem şi noi că face ceva?

Sau nu prea are cum pentru că în interiorul Primăriei Capitalei sunt aceleaşi personaje care, asemenea ofiţerilor secţiei 2 poliţie, pentru că sunt bine plătiţi de mafiot, ţin ascunse toate dovezile despre modul ilegal în care a fost ridicată Flora? Poate ne spun câte ceva şi domnii Unga de la primărie, specializaţi în datul falselor autorizaţii? Ce-a făcut noul primar interimar de când stă cu fundul pe scaunul pe care se bat toate partidele, Răzvan Sava? Dacă a constatat el cât de ilegal este acoperişul de la Arena Naţională, pentru construcţia căreia s-au spălat bani la greu, de ce nu face acelaşi lucru şi cu complexul Flora, unde totul este 100% ilegal?

Ce aşteaptă de nu trimite controale? Trebuie să mergem personal în audienţă la domnia sa, să-l luăm pe sus şi să-l ducem să vadă cu ochii lui ce înseamnă să pui laba pe cel mai mare teren din nordul Bucureştiului? Sau a întins mâna şi Sava la tortul lui Puzdrea şi continuăm povestea asta a edililor veşnic flămânzi? Unde sunt măsurile luate de cei de la ISU care mai nou închid şi socieţăţile care sunt în regulă, găsindu-le nod în papură pentru nimic? Nu îndrăznesc să facă vreun pas greşit pentru că le e frică să nu-l supere pe marele Ion Mireţ? O fi mare, nu zicem nu şi poate şi mai mare sunt viloaiele primite cadou de la Puzdrea pentru autorizaţiile false pe care i le-a dat acestuia, dar va vedea singur că e mult mai greu să cazi de sus. Pentru că atunci nu te mai ridici în vecii vecilor.

Cât mai stă Apa Nova cu capul băgat în pământ?

Sunteţi bine domnilor de la Apa Nova? Vă simţiţi confortabil când trece luna şi primi şpaga de la oamenii lui Puzdrea? Când vă plimbaţi în concedii plătite de el? Dar la românul de rând vă gândiţi? La cutremurul despre care vuieşte ţara? Sau cutremurul vă ocoleşte şi pe dumneavoastră? Ce v-a determinat cu ani în urmă, domnule Roche Bruno, mare şef al instituţiei, să ieşi şi să faceţi o declaraţie incendiară în care menţionaţi cât de grav a încălcat Puzdrea Legea apelor prin acea construcţie aşezată peste cele două magistrale care alimentează Bucureştiul cu apă? Frica ca nu cumva în urma dosarelor intentate mafiotului de fostul său asociat, arhitectul Năstase Cătălin, să nu se sesizeze justiţia şi să intraţi în belea? Uite că nici un magistrat nu a făcut vreun pas greşit împotriva securistului de la Flora. Din contră, se muşamalizează dosare pe bandă rulantă. Şi când va veni cutremurul, să vă vedem domnilor de la Apa Nova pe unde scoateţi cămaşa, căci nici o echipă, indiferent cât de deşteaptă ar fi şi de bine intenţionată nu va putea interveni.

Cine va plăti pentru toate astea? Domnii procurori şi judecători care îi mănâncă lui Puzdrea din mână? Bruno Roche, care stă de ani buni cu capul în pământ? Traian Băsescu care a primit o şpagă de 4 milioane de dolari ca să poată semna nişte acte fără de care Puzdrea nu ar fi reuşit niciodată nici să pună laba pe terenul de la Flora şi nici să contruiască acolo en-gros-ul? Ioan Mireţ? Alina Bica, datorită căreia enorm de multe procese care vizau clădirea ilegală de la Flora au dispărut ca prin farmec? Garda de Mediu, care n-a auzit în viaţa ei de situaţia dezastruoasă de la Flora? Sau poate ANAF-ul în atribuţiile căruia nu intră şi verificatul lui Puzdrea? Sunteţi toţi nişte nemernici care vă prostituaţi neîncetat pe banii unui evazionist tupeist care are impresia că va stăpâni pământul! (va urma)

Vlad Ţepeş
 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *