Anunț exploziv făcut de CNN: Căror state cruciale pentru Trump erau destinate anunțurile ruse de pe Facebook

octombrie 5, 2017

Anunţurile publicitare plătite pe Facebook din conturi false erau operate probabil din Rusia şi au vizat în special Michigan şi Wisconsin, două state cruciale pentru victoria electorală a preşedintelui american Donald Trump, a dezvăluit miercuri CNN, citat de agenţiile de presă EFE şi Reuters.

 

Aceste anunţuri au vizat grupuri demografice cheie în ambele state şi au folosit mesaje de dezbinare, inclusiv încurajarea sentimentului antimusulman, potrivit unor surse anonime citate de CNN.

Michigan şi Wisconsin au fost esenţiale pentru triumful lui Trump în Colegiul Electoral, ai cărui reprezentanţi l-au desemnat pe republicanul Donald Trump drept câştigător al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, anunță Agerpres.

Trump s-a impus în noiembrie trecut în faţa contracandidatei sale democrate Hillary Clinton, câştigând 10.700 de voturi la Michigan şi 22.748 voturi în Wisconsin.

Facebook a dezvăluit luni că aproximativ 10 milioane de persoane din Statele Unite au vizualizat cel puţin unul dintre cele peste 3.000 de anunţuri politice plătite în reţeaua socială prin conturi false, probabil operate din Rusia în ultimii doi ani.

Potrivit Facebook, 44% dintre cele peste 3.000 de anunţuri au fost vizualizate înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din 8 noiembrie, iar celelalte 56%, ulterior.

De asemenea, reţeaua socială apreciază că un sfert din aceste anunţuri nu au ajuns la niciunul dintre utilizatorii săi.

Facebook a declarat recent că din 470 de conturi false, probabil operate din Rusia, au fost viraţi aproximativ 100.000 de dolari pentru a posta mai mult de 3.000 de anunţuri politice în aceasta reţea socială în ultimii doi ani.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a transmis informaţii despre aceste conturi şi anunţuri procurorului special Robert Mueller, care conduce ancheta federală privind presupusa ingerinţă a Rusiei în alegerile din SUA şi presupusele contacte dintre echipa de campanie a lui Donald Trump şi Kremlin.

Pe de altă parte, Twitter a anunţat săptămâna trecută închiderea a 201 de conturi care ar avea legătură cu aceiaşi operatori ruşi care au publicat mii de anunţuri politice pe Facebook.

Potrivit anchetatorilor, echipa lui Mueller, ca şi cea a Congresului american trebuie să descifreze modul în care operatorii ruşi au folosit Facebook, Google, Twitter şi alte reţele sociale în încercarea de a semăna dezbinare şi dezinformare în timpul cursei pentru fotoliul de la Casa Albă.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *