Arde pământul! Temperaturi au ajuns la 45 de grade în Sicilia sub efectul vântului sirocco

iunie 17, 2016

Sute de pompieri se luptau joi cu o serie de incendii, probabil de natura criminală, care s-au extins în Palermo, estul Siciliei, înteţite de vântul cald sirocco care s-a abătut asupra insulei, relatează AFP.

Pe parcusul zilei, sirocco a făcut să crească temperaturile până la 45 de grade în oraş, uscând excesiv aerul. Pentru vineri, prognoza se îmbunătăţeşte prin anunţarea unui vânt din nord, care va coborî temperatura până la 24 de grade.

Zeci de puncte de incendii s-au înregistrat în jurul oraşului Palermo şi al altor localităţi de coastă. Complexul ‘Club Med’, unde s-au făcut lucrări de renovare de 75 de milioane de euro, este afectat potrivit autorităţilor.

Din cauza flăcărilor şi a fumului, cele două autostrăzi care leagă Palermo de restul insulei au fost închise, ca şi principalele linii feroviare, iar 15.000 de locuinţe au rămas fără curent. Vântul puternic a determinat anularea mai multor zboruri şi circulaţia feriboturilor. Zeci de locuitori au fost evacuaţi.

Având în vedere numărul mare al incendiilor declanşate simultan, mai ales noaptea, Parchetul a deschis o anchetă pentru a determina dacă au fost provocate de vreo mână criminală, pentru a elibera noi zone de construcţie.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *