Atac asupra unei moschei din Germania

martie 11, 2018

Cinci persoane sunt căutate pentru “tentativă de omor” după un incendiu criminal împotriva unei moschei din sudul Germaniei, au anunţat sâmbătă justiţia şi poliţia, citate de Agerpres.

 

Incendiul a fost declanşat în noaptea de joi spre vineri la o moschee din Lauffen, la nord de Stuttgart, potrivit unui comunicat comun al procuraturii din Stuttgart şi poliţiei din Heilbronn.

“Indivizi necunoscuţi au aruncat mai multe cocteiluri Molotov pe fereastra” clădirii în care dormea imamul, potrivit sursei.

Imamul, care nu a fost rănit, a putut stinge singur incendiul fără să se înregistreze pagube materiale.

Anchetatorii, care au deschis o anchetă pentru “tentativă de omor”, sunt de părere că “cel puţin cinci persoane” au putut participa la atac, potrivit comunicatului procuraturii şi poliţiei care au solicitat sprijinul eventualilor martori.

Anchetatorii examinează, de asemenea, un posibil mobil rasist sau islamofob.

Sâmbătă, Comunitatea turcă din Germania a condamnat o “crimă inumană” şi un “act de terorism care ameninţă direct nu doar fiinţe umane, dar subminează, de asemenea, fundamentele comunităţii noastre”.

“Cerem să se facă lumină” în legătură cu acest atac, a declarat preşedintele comunităţii, Gökay Sofuoglu, pentru agenţia de presă dpa.

În 2017, în Germania s-au înregistrat 950 de atacuri împotriva musulmanilor sau comunităţii musulmane şi 33 de persoane au fost rănite, potrivit Ministerului de Interne.

Jurnalul regional Neue Osnabrücker Zeitung a informat că peste 60 de lăcaşuri de cult musulmane au fost ţinta unor atacuri în 2017 (degradări, desene, uneori realizate cu sânge de porc), dintre care majoritatea au fost comise de persoane de extremă-dreaptă.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *