Băsescu a comentat la ieșirea de la sediul PMP, cazul Rarinca

iunie 4, 2015

Fostul președinte, Traian Băsescu, a comentat miercuri, la ieșirea de la sediul PMP, cazul Marianei Rarinca, precizând cum ar fi reacționat cu privire la această situația dacă ar fi fost șef al statului.
”Vă spun cum aș fi făcut eu. Aș fi ieșit la tribună, îi felicit pe judecători care la Curtea de Apel au adus noi probe în proces care au permis achitarea doamnei Rarinca. Asta probează că sistemul de justiție este indepenedent. Aici aș fi închis subiectul, cu scuzele de rigoare față de doamna Rarinca. Ne-am obișnuit să spunem: nu comentăm sau nu atacăm deciziile definitive al justiției și cred că trebuie să rămânem la aceste principii, chiar dacă există niște costuri”, a declarat acesta, potrivit B1.ro.

Pe 21 mai, Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, a fost achitată definitiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că femeia nu se face vinovată de faptele pentru care a fost denunţată de Livia Stanciu.

În prima instanţă, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti o condamnaseră la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *