Băsescu avertizează că România e în pragul dezastrului

decembrie 30, 2015

În timp ce actualul președinte al României, Klaus Iohannis are probleme importante despre cum și unde să-și petreacă sărbătorile de iarnă, fostul șef al statului, Traian Băsescu, nu doarme! Ba mai mult, vine cu niște vești care ar trebui să ne sperie la modul propriu.

Asta pentru că Băse spune că au apărut “semnale ale începerii deprecierii situației macroeconomice” și că reducerea TVA ar trebui suspendată, precum și pensiile speciale și salariile majorate în sectorul bugetar. Iată ce scrie Băse pe pagina sa personală de facebook: „Soluţia pentru a evita intrarea într-o spirală a deprecierii echilibrelor macroeconomice este suspendarea prin OUG a aplicării prevederilor legale care scad TVA-ul de la 24 la 20 la sută şi a acelora care introduc pensiile speciale şi salarii crescute în sectorul bugetar începând cu 01.01.2016 . Situaţia ar putea fi reanalizată la mijlocul anului 2016, inclusiv problema creşterii salariului minim. Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criza, iar cei care vor plăti imprudenţa nu vor fi politicienii. Nu vă amăgiți cu o creștere economică bazată doar pe creșterea consumului. Cine va plăti imprudenţa, populismul şi incompetenţa?” Și cine să schimbe situația României, domnule Băsescu?
Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *