Bogdan Chireac, locotenentul mafiotului Puzdrea

octombrie 14, 2015

Șpăgarii lui Udrea, șpăgarii lui Voiculescu, șpăgarii lui Puzdrea. Care-i deosebirea dintre ei? Una singură. Locotenții mafiotului care stăpânește Bucureștiul nu pot fi descoperiți. Iar dacă sunt, nu există suficiente probe pentru a fi trași la răspundere. Concluzia? Dumitru Puzdrea știe mai bine ca oricine să șteargă și cele mai mici urme care l-ar putea dezavantaja.

Ion Cristoiu, sluga blondei lui Băsescu

Cu doar o săptămână în urmă, hodoronc-tronc surprinzând pe absolut toată lumea, Elena Udrea postează pe facebook un mesaj care a uimit pe toți cei care o urmăresc. Îi lua apărarea cât putea ea de mult mult stimabilului ziarist Ion Cristoiu, tăticul jurnaliștilor așa cum îl știm toți. Ce scria Udrea? Mai avea puțin și se jura că domnul Cristoiu nu are nici o legătură cu ea, că s-au întâlnit doar de două ori în viață și tot de atâta ori au stat și de vorbă la telefon și că orice a scris Cristoiu despre ea nu a avut nici o legătură cu politica. Bine, bine, dar noi știm mai bine ca oricine că niciodată nu iese fum fără foc. Ce-i drept noi am tot văzut că domnul Cristoiu îi cam lua apărarea doamnei Udrea, subtil, însă niciodată nu am mers cu gândul așa de departe.

Dar a mers Direcția Națională Anticorupție care se pare că i-a pus gând rău celui considerat cel mai bun dintre jurnaliștii pe care îi are acum România. Ce se întâmplă de fapt? Sunt două variante. Prima: s-a spurcat la bani și domn Cristoiu și a găsit de cuviință că șpăguțele primite de la Udrea i-ar fi de mare ajutor în această perioadă în care mass-media este intrată pe linie moartă. A doua variantă ar fi că cineva pe care Ion Cristoiu l-ar fi deranjat, evident din lumea politică, căci știm și noi că jurnalistul nu are mamă și nu are tată atunci când scrie vechile sale editoriale și atunci înțelegem de unde atâta ură din partea procurorilor DNA. De ce nu au adoptat acest comportament atunci când Cristoiu scria și de Băsescu, tăvălindu-l în cerneală zi de zi? Indiferent care ar fi răspunsul la această dilemă care zguduie bine mass-media românească un lucru e clar: jurnaliștii au pierdut șirul șpăgilor. Pentru că e criză și pentru că li se permite.

Spionul de la Flora

Despre jurnaliștii care ani de zile i-au spălat picioarele fostului edil al sectorului 5, Marian Vanghelie s-au spus multe pe la colțuri, însă nimeni nu a vrut să recunoască. Dar după ce Almanahe a intrat puțin la bulău au început să răsufle exact de la acești mituiți ce viață au avut alături de Marean, ce cadouri incredibile primeau de sărbători, iar toți salivau după sticlele imense de whisky pe care doar primarul sectorului 5 le punea în sacoșe și le înmâna prietenilor săi de la ziare.

Dar nici unul dintre acești colegi de breaslă nu au scos nici un cuvânt despre cel care a făcut jurnalismul de râs (dacă vrei să-l faci cum scrie la carte), Bogdan Chireac, securistul cunoscut în ultima perioadă drept spionul lui Dumitru Puzdrea. Prietenia mult discutată dintre Puzdrea și Chireac datează din mult, chiar din perioada în care fiul de securist își exercita meseria de jurnalist la redacția cotidianului Adevărul, unde director era Dumitru Tinu. Ce materiale semna atunci Chireac? Chiar cele pe care Tinu ordona să le facă (alături de alți colegi) despre afacerile mafiote 100% ale lui Dumitru Puzdrea. Tinu nu avea frică de nimeni dar nu s-a gândit nici o secundă că tocmai din cauza acestui golan ordinar își va pierde viața. De ce spunem asta?

Pentru că doar câteva ore de la decesul său, când Puzdrea a fost anunțat de slugile sale că jurnalistul a murit în așa zisul accident de mașină, mafiotul, aflat în biroul său luxos din Flora a desfăcut câteva sticle de șampanie și a exclamat: Am mai scăpat de încă unul. Înseamnă că înaintea lui Tinu a existat o listă cu cei cărora Dumitru Puzdrea le săpase groapa. Cu fostul său asociat, arhitectul Năstase Cătălin nu i-a mers și asta l-a adus în pragul nebuniei, deși derbedeul angajase chiar un ucigaș de meserie pe care-l plătise cu niște sume uriașe, urmând a-i curma viața acestuia. Dar vedeți domnule Puzdrea, viața v-a jucat feste și acum arhitectul Năstase este în viață. Și când vă va veni rândul, dumneavoastră veți ajunge în pușcărie, acolo unde vă este locul.

A distrus toată arhiva ziarului Adevărul

La scurt timp după ce Tinu a trecut la dreapta Domnului, au încetat și reportajele despre mârlăniile făcute de el. De ce? Puzdrea avusese câteva întârlniri cu domnul Chireac iar în urma acestora jurnalistul devenise din ce în ce mai zâmbitor. Motivul? Mulțimea de bani pe care o primise de la Puzdrea. Și prietenia a continuat. Pentru bani, domnul Chireac a mers mai departe și, atunci când în apartamentul lui Puzdrea situat în strada Nicolae Racotă DIICOT și FBI au descoperit o rețea de hackeri internaționali pe care o căutau de mulți ani, mafiotul nu a pățit nimic. Asta în condițiile în care șeful rețelei era unul dintre slugoii lui Puzdrea iar din câte spun gurile rele acesta îi dădea mafiotului cotă parte din ce fura de pe internet de la oameni care nu aveau nici o vină.

Pentru că a văzut că banii curg pe bandă rulantă, Chireac și-a spus că e cazul să-l scoată pe Puzdrea și din tagma celor care au avut de-a face cu securitatea, așa că dosarul său de la CNSAS a dispărut și acesta, ca și cum securistul-jurnalist ar fi făcut o magie cu bagheta fermecată. Când Puzdrea a văzut că omul este de încredere, i-a făcut o ofertă de nerefuzat: să devină spionul lui. În consecință, Chireac este cel care îi toarnă lui Puzdrea tot ce dorește acesta să afle despre orice om de afaceri, politician, jurnalist sau reprezentant al oricărei instituții, fie ea DNA sau DIICOT. Și atunci să ne mai întrebăm de ce întotdeauna Dumitru Puzdrea este mereu cu un pas înaintea oamenilor legii? De ce le scapă acestora printre degete? De ce nici un control nu trece pragul complexului Flora, în condițiile în care toată lumea știe că acolo, în acel loc blestemat, mafiotul a ridicat o clădire peste cele două apeducte care alimentează Bucureștiul cu apă? Bogdan Chireac știe tot ce mișcă în România anului 2015 iar Puzdrea plătește. Nu-i așa domnule Chireac că a fi locotenentul lui Dumitru Puzdrea este cel mai bun loc de muncă pe care l-ați avut vreodată?

Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *