Carmen Iohannis, invitată la turneul de tenis de la Sibiu. Sportul este foarte important”

septembrie 17, 2017

Carmen Iohannis, invitată la turneul de tenis de la Sibiu. Soția președintelui României a fost prezentă, duminică, la turneul de tenis „Sibiu Open”, unde nu a mai jucat tenis cu copiii, așa cum era programat.

Carmen Iohannis a venit la Sibiu pentru a-i susține pe copiii care vor să facă performanță în tenis.

„Vreau să mă bucur împreună cu copiii de deschiderea acestui turneu și sper să fie cu succes. Am auzit că sunt și jucători cunoscuți în lume și asta înseamnă că, calitatea acestui turneu crește și sper să fie tot mai bine, tot mai renumit și cu rezultate tot mai bune”, a declarat, pentru Agerpres, Carmen Iohannis.

Soția președintelui Klaus Iohannis a spus că face antrenamente la tenis, însă nu crede că va putea să facă vreodată performanță sau să joace la vreun concurs.

„Eu mă antrenez în continuare și îmi dau silința să fie bine. La performanță nu mă gândesc. E mai mult de plăcere, pentru a mă simți bine și pentru a da, sper, un semnal tuturor că sportul este foarte important și mai ales pentru copii, pentru viitorul țării noastre”, a mai spus Carmen Iohannis, pentru sursa citată.

Carmen Iohannis a făcut fotografii alături de copiii veniți la „Sibiu Open” și de spaniolul Tommy Robredo și românul Adrian Ungur, doi dintre cei mai importanți jucători care participă la turneul sibian.

Soția președintelui României a jucat tenis cu copiii la ediția precedentă a „Sibiu Open”. Atunci, Carmen Iohannis a alergat în cadrul unui maraton caritabil, cu elevii ei, susținând astfel cumpărarea de aparatură pentru secția de prematuri a celui mai mare spital public din Sibiu.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *