Categorisirea lui Traian Băsescu drept agent de influenţă au avut ecouri importante

ianuarie 22, 2016

E greu de spus care luare de poziţie a cântărit mai mult la împingerea lui Ion Stan pe toboganul spre DNA. Câteva luări de cuvânt ale sale şi câteva interpelări au deranjat peste măsură mai ales la vârful piramidei şi peste hotare. Între acestea, afirmaţiile despre situaţia de la ROMARM și categorisirea lui Traian Băsescu drept agent de influenţă au avut ecouri importante. Reproducem declaraţia sa despre Traian Băsescu din 6 septembrie 2011.

Reţineţi, este vorba de o declaraţie făcută de un deputat care a condus o bună bucată de vreme Comisia de control al SRI şi care cunoştea generalii poate mai bine decât pe unii deputaţi PSD sau PNL. Şi care îl considera pe preşedintele României un agent de influenţă.

Cornel Nistorescu


DEZBATERI PARLAMENTARE

Sedinţa Camerei Deputaţilor din 6 septembrie 2011

Ion Stan – declaraţie politică intitulată: „Cum să înţelegem ce ni se întâmplă: Traian Băsescu – agent de influenţă?”;

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Ion Stan:

„Cum să înţelegem ce ni se întâmplă: Traian Băsescu – agent de influenţă?”

Nu-mi face deloc plăcere sa fac declaraţii politice pe seama faptelor neavenite ale preşedintelui republicii, dar dânsul simte tot mai des nevoia să fie în atenţia critică a concetăţenilor şi, mai nou, şi a cancelariilor străine, de la Est la Vest şi de la Nord la Sud.

Aşa de exemplu, mai zilele trecute, deloc inspirat de numele bulevardului de pe latura de miazănoapte a Palatului Preşedinţiei, a stabilit un dead-line de trei ani pentru ca micii oameni de stat din fruntea Franţei, Italiei, Germaniei şi Marii Britanii să devină la fel de mari, de înţelepţi şi vizionari, precum Traian Băsescu, pentru a repune pe tapet, precum Bonaparte, proiectul francmasonico-rotschildian al Statelor Unite ale Europei.

Când asemenea idei nu vă aparţin, dar vă folosiţi de poziţia oficială pentru a le promova în spaţiul comunicării publice internaţionale, se cheamă că sunteţi în reţea. În reţeaua de influenţă a unui grup de interese, ca agent al acelei entităţi, alta decât România, a cărei suveranitate, independenţă, unitate şi integritate aţi jurat să le apăraţi. O entitate exterioară poporului român, pentru a cărui prosperitate aţi jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României.

După mulţi ani de tăcere în chestiunea concesionării minelor de aur, o problemă ce ne divizează şi contrapune opiniile la nivel naţional, evidentă fiind opoziţia faţă de nefericitele soluţii acceptate de reprezentanţii statului, într-o conjunctură parcă anume aşteptată, preşedintele iese în lumina reflectoarelor şi se pronunţă în favoarea concesionărilor. Fără să fie stabilite, elaborate şi decise condiţiile prealabile! Pe bună dreptate, asemenea declaraţii pot fi suspectate de a fi expresia unor interese ascunse. Ca şi anterior, acelaşi comportament tipic al agentului de influenţă.

Astfel de gesturi nu sunt gratuite. Istoria este ticsită de statele de plată ale agenţilor de influenţă, iar cadeţilor din academiile serviciilor de informaţii şi poliţiei le sunt date exemplele de prim rang, pentru a nu le fi teamă să caute şi să dovedească această specie periculoasă de agenţi, tocmai acolo unde pot provoca răul cel mai mare, adică în cancelariile puterii.

Ca să nu fiu acuzat de lipsa argumentelor, fie-mi îngăduit să recurg la un citat de manual:

„Agenţii de influenţă. Prima categorie, de nivel înalt, este compusă din conducători politici, militari şi economici, sindicali, înalţi prelaţi şi alţii asemenea, implicaţi în crearea evenimentelor ce se doresc influenţate. Astfel de agenţi au fost: regele Hussein al Iordaniei, foştii preşedinţi ai Libanului, Bashir Gemayel, Egiptului, Anwar El Sadat, al Republicii Costa Rica, Jose Figuerez, al Mexicului, Gustavo Diaz Ordaz şi Luis Echeveria, Giovani Battista Montini (Papa Paul al Vl-lea), Karol Wojtyla (Papa Ioan-Paul al II-lea), Mihail Gorbaciov (…) Recompensarea serviciilor efectuate de asemenea agenţi se face cu bani, dar şi prin contraservicii: instruirea şi dotarea gărzilor personale, furnizarea de informaţii despre opoziţie, logistică şi metode pentru influenţarea rezultatelor alegerilor (3 milioane în campania lui Eduardo Frei, Chile, din 1964), campanii de presă, crearea majorităţilor parlamentare pro sau contra, acordarea de diverse alte facilităţi.”

La anul vom avea alegeri. Nu întâmplător am ales citatul de mai sus cu referire la malversarea opţiunilor electorale. Dacă s-a ajuns în situaţia disperată a nevoii de perpetuare a actualei coaliţii de putere pe seama rezervelor de aur şi a altor resurse preţioase încă neexploatate ale României, atunci ne-am putea găsi într-o împrejurare de o gravitate ale cărei precedente în contemporaneitate au generat mari tulburări politico-sociale şi războaie civile.

Agenţii de influenţă din rândul şefilor de state figurau în deconturile „agenţiilor” cu rente viagere anuale de ordinul zecilor de mii de dolari, între 35.000 şi 70.000 (n.n. – într-o perioadă în care salariul preşedintelui SUA nu depăşea 150.000 de dolari). Meritele speciale le puteau fi recompensate cu elicoptere, cai de rasă şi femei seducătoare. Evident, în misiune de soţii ori concubine (Mihai I, fost rege al României, a primit avion, automobil şi o… roşcată!). Cât de puţin este cotată o ţară la bursa trădărilor naţionale!

În ţările unde şefii de state au fost agenţi de influenţă nu au existat decât perioade efemere de stabilitate, regimul politic a căpătat caracteristici despotice, parlamentele au devenit instituţii de prostituţie politică, legea a devenit măsura de voinţă a camarilelor politice, sistemul educaţional a devenit un incubator de clone, elitele necorupte de putere au ales calea exilului, milioane de cetăţeni au emigrat, trezoreriile au fost secătuite de marii actori ai corupţiei politice, iar viitorul naţiunilor amanetat cămătarilor internaţionali.

Mai nou, consecinţă a depolarizării ordinii internaţionale, pe scena factorilor de presiune şi a ameninţărilor au apărut noi actori, între care reţelele criminalităţii organizate transnaţionale, clanurile mafiote, grupuri de interese economice nelegitime, asasini economici. Aşadar, agenţii de influenţă nu trebuie neapărat prezumaţi ca fiind ai unor puteri ori organizaţii străine inamice.

Dacă din toate acestea ni se întâmplă şi nouă câte ceva, ce să înţelegem? Că România nu are conducători independenţi în decizii, iar puterea a fost fraudulos încredinţată unor agenţi de influenţă?

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *