Ce demersuri face Puiu Popoviciu ca să scape de închisoare

august 10, 2017

Alessandra Stoicescu a vorbit în emisiunea „100 de minute”, de la Antena 3, despre condamnarea lui Puiu Popoviciu.

 Această condamnare nu este susţinută nici de probe, nici de lege, spune Louis Freeh, fost şef FBI dar şi avocat al omului de afaceri.

Într-un comunicat de presă, acesta susţine că echipa sa a constatat numeroase deficienţe în cazul lui Popoviciu. În mod evident, Popoviciu şi echipa sa n-au de gând să cedeze şi se vor lupta în instanţele internaţionale să nu fie adus afaceristul în ţară. În acest timp, la noi nici măcar nu se ştie sigur unde se află omul de afaceri, condamnat, săptămâna trecută, la 7 ani de închisoare.

Încă din seara în care Puiu Popoviciu a fost de negăsit, s-a luat în calcul posibilitatea ca acesta să fie în Statele Unite, acolo unde are mai multe proprietăți. Pe de altă parte, se iau în calcul și alte proprietăți pe care Popoviciu le deține în Marea Britanie, dar există posibilitatea ca el să se afle într-o țară cu care România nu are tratat de extrădare.

„În iulie 2016 am fost angajat să conduc o anchetă independentă a condamnării domnului Popoviciu în faţa Curţii de Apel a României. Am condus această anchetă cu ajutorul unei echipe formate din foşti procurori federali experimentaţi şi foşti agenţi speciali FBI, dintre care unul vorbeşte limba română fluent. Echipa noastră a verificat în detaliu probele aduse împotriva domnului Popoviciu în cadrul procesului, inclusiv dovezi documentate şi înregistrări ilegale ale conversaţiilor sale. Ancheta a înregistrat numeroase deficienţe legale în cazul domnului Popoviciu”, spune Louis J. Freeh, fost director FBI, avocatul lui Puiu Popoviciu.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *