Ce legătură are prima doamnă a ţării cu infracţiunile de fals şi uz de fals? Dar Iosefina Puzdrea?

noiembrie 14, 2015

O ştire incredibilă vuieşte prin toată România! Vorbeşte lumea pe la colţuri cum că prima doamnă a României, Carmen Iohannis e pasibilă de puşcărie, pentru infracţiunile de fals şi uz de fals. Motivul? Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare pe care familia Iohannis le deţine sunt luate prin retrocedări ilegale! Mai mult, deşi au fost cercetaţi penal în anii 2000 şi s-a deschis evident şi un dosar, soţii Iohannis nu au fost niciodată trimişi în judecată. Nu cumva seamănă povestea familiei Iohannis cu cea a familiei Puzdrea, Iosefina fiind la fel de vinovată ca şi nea Mitică pentru toate nenorocirile comise de-a lungul vremii?

 

Bani pe bandă rulantă

 

Telenovela familiei Iohannis a început în urma unor investigaţii desfăşurate de de cei de la riseproject.ro, referitor la modul fraudulos în care s-au îmbogăţit soţii Iohannis, lucru evident deranjant pentru Klaus care a refuzat să de le dea reporterilor orice fel de informaţii. De ce fuge domnul preşedinte dacă se consideră nevinovat? Potrivit informaţiilor oferite de riseproject.ro, familia Iohannis deţine nu mai puţin de şase case, care figurează în declaraţia de avere a acestuia, unele obţinute prin retrocedări ilegale. Foarte important este faptul că una dintre aceste case este un spaţiu comercial situat într-o zonă importantă a Sibiului, chiar în Centrul Istoric, locaţia constituind în ultima perioadă o importantă sursă de venit pentru actualul preşedinte al României şi soţia lui. Se pare că familia Iohannis deţine acest spaţiu comercial împreună cu o altă familie, Baştea, iar la finele anului 1990 cei patru muşchetari au fost protagoniştii unui proces de retrocedare prin care au revendicat şi au obţinut de la stat două clădiri din centrul Sibiului, la parterul uneia dintre ele fiind spaţiul comercial de care discutăm. De remarcat că cele două clădiri retrocedate s-au aflat în proprietatea statului din anul 1962 şi respectiv 1964, când au fost naţionalizate, iar în 1999 au fost preluate de Baştea şi Iohannis. Cum au intrat în posesia clădirilor? Atât Iohannis cât şi Baştea au pretins că sunt succesorii persoanelor care le-au deţinut înainte de naţionalizare, dar în final s-a dovedit că nu este aşa. Drept urmare actul de moştenitor primit în anul 1999 a fost anulat în anul 2005. Dar culmea, titlurile de proprietate sunt valabile şi acum! Ce au făcut familiile Iohannis şi Baştea cu spaţiul comercial? L-au închiriat băncii Raiffeisen iar până în acest moment au avut profit de 640.000 de euro care au fost împărţite în mod egal. Domnul Iohannis nu a cheltuit însă aceşti bani ci a achiziţionat între timp alte clădiri, trei la număr, după cum singur a declarat într-o emisiune tv: „(…) S-a găsit o închiriere foarte avantajoasă (a spaţiului comercial şi, folosind banii din acea închiriere, am reuşit iarăşi să-mi cumpăr un apartament care se găseşte într-o zonă bună. L-am închiriat şi pe acela şi din banii proveniţi şi de acolo am cumpărat, în final, cele două căsuţe, care sunt ultimele achiziţii pe care le-am făcut”. Bine, domnule Iohannis dar nu ştiaţi că e o ilegalitate ceea ce aţi comis şi că soţia dumneavoastră e părtaşă? Aţi mizat pe faptul că sunteţi primarul Sibiului şi evident tăiaţi şi spânzuraţi după bunul plac, nu-i aşa? Cum a închis ochii justiţia la toate aceste fapte incredibile? Ce sfori au fost trase ca să nu fiţi judecaţi, atâta timp cât a fost deschis un dosar penal? Cine l-a muşamalizat? Aşteptăm răspunsul la aceste întrebări.

 

Combinaţiile ilegale de la Flora

 

Povestea familiei Iohannis este aproape identică cu cea a familiei Puzdrea, care a reuşit să pună laba, folosind aceeaşi metodă a retrocedării ilegale pe terenul de la Flora. Cu aceeaşi participare directă a primarilor din acea perioadă, respectiv Traian Băsescu şi Viorel Lis. Câteva semnături din partea lui Băsescu l-au făcut pe Puzdrea să pună mâna pe nu mai puţin de 40.000 mp. Recompensa a fost pe măsură: 4 milioane de dolari pe care Băse se pare că i-a primit de la mafiot. Cine a retrocedat locul? Doi falşi proprietari, Isăilă şi Zapisescu, coordonaţi foarte bine de o avocată pe nume Lucia Cherecheş, expertă de-a lungul anilor evident tot în retrocedări ilegale. Doar că… potrivit unor documente care datează din anul 1923, moşia Băneasa Dămăroaia era dincolo de calea ferată Bucureşti-Constanţa, iar terenul vizat de mafia imobiliară aparţinea de Hipodromul Băneasa, care în trecut fusese controlat de regele Carol I. Adică nu are nici o legătură cu ce susţineau Isăilă şi Zapisescu că deţin. Lucru care nu l-a împiedicat absolut deloc pe Puzdrea să intre în posesia terenului, care de drept a aparţinut şi va aparţine totdeauna Primăriei Capitalei. Şi nu o spunem noi, ci o dovedesc actele! A ştiut extrem de bine Lucia Cherecheş şi Băsescu cum să învârtă lucrurile în aşa fel încât să-şi umple buzunarele. Cât priveşte legea, e făcută să fie încălcată, nu-i aşa? Ce s-a întâmplat după ce Isăilă şi Zapisescu au intrat în posesia terenului? I l-au vândut nu lui Puzdrea, ci fiicei sale Andreea care în acea perioadă avea doar 22 de primăveri. La o sumă cu mult sub preţul pieţei: 500.000 de dolari. Nu ne mai întrebăm de unde avea Andreea Puzdrea atâţia bani în cont la o vârstă atât de fragedă, pentru că ulterior am constatat că fata e cea mai de preţ săgeată a tatălui mafiot, aruncată la înaintare atunci când acesta pune la cale cele mai diabolice planuri.

 

Alba neagra în familie

De ce nu a semnat Puzdrea actul de vânzare-cumpărare? Era deputat în Parlamentul României şi nu se cădea să vadă colegii de breaslă cu ce se ocupă de fapt în timpul liber. Aşa că s-a ales o altă cale: donaţia. Prin urmare, Andreea Puzdrea a donat terenul părinţilor săi, Iosefina Mihaela şi Dumitru Puzdrea. Să ne mai surprindă oare faptul că în contractul de donaţie terenul era evaluat la peste 4 milioane de euro? A contat oare acest aspect pentru oamenii legii care până în acest moment nu au ridicat nici un deget să rezolve această situaţie îngrozitoare? La scurt timp şi părinţii fac acelaşi lucru: donează la rândul lor terenul Andreei Puzdrea care lasă să mai treacă un timp şi donează pentru a doua oară terenul familiei sale. Ce se vroia de fapt? Evident să se piardă urma terenului. Devenit proprietar al complexului Flora, Puzdrea construieşte acolo un en-gros uriaş dar şi o clădire pe care a ridicat-o direct peste cele două apeducte care alimentează Capitala cu apă. După ce se umple de bani în urma chiriilor uriaşe pe care le-a impus afaceriştilor care şi-au deschis acolo standuri, Puzdrea primeşte o ofertă incredibil de bună de la nişte afacerişti turci. Nu putea să o refuze, vroia să scape de Flora pentru că povestea începuse să miroasă urât. Dar nu putea să facă nici un pas pentru că fostul său asociat, arhitectul Năstase Cătălin, mirosise excrocheriile ce se făceau acolo şi blocase cartea funciară a societăţii. Sigur că acest lucru l-a scos din minţi pe Puzdrea care din acea secundă, în combinaţie cu ofiţerii secţiei 2 poliţie, slugile de nădejde ale mafiotului nu-i mai permite arhitectului accesul în complexul Flora, unde Năstase Cătălin deţinea funcţia de preşedinte. Şi unde, are şi în acest moment acţiuni! Mai mult, pentru că era sprijinit de Elena Udrea şi Dorin Cocoş acesta le cere ajutorul şi le promite un comision de 5 milioane de euro dacă poate să rezolve cât mai urgent problema înstrăinării complexului Flora. Ce s-a întâmplat cu zecile de memorii înaintate de arhitectul Năstase? Ce spune Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizavi de procesul deschis legat de terenul din Dămăroaia? N-ar fi mai bine să o întrebăm pe doamna Alina Bica, fosta şefă Antimafia care, pentru nişte sume uriaşe plus alte beneficii pe care doar Puzdrea i le putea oferi, a făcut totul ca să fie muşamalizate toate dosarele legate de terenul de la Flora? Desigur că la fel de mult a fost sprijinit domnul Puzdrea în muşamalizarea tuturor murdăriilor făcute şi de fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu ai căror subalterni nu ridică niciodată din umeri când şeful suprem spune că Puzdrea se află cu un picior în groapă. Până când vom suporta toate aceste lucruri, spurcatule?

 

 

 

Vlad Ţepeş

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *