Cel mai de seamă ajutor al mafiotului Puzdrea, Virgil Măgureanu, anchetat! (VIDEO )

octombrie 23, 2015

Pentru Ion Iliescu, generalii Victor Athanasie Stănculescu  dar şi pentru fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu pare că s-a terminat cu şmecheria. PÎCCJ a redeschis dosarul Mineriada, iar aceştia vor trebui să spună tot ce au făcut, ba chiar să fie pedepsiţi pentru faptele comise. Şi numele celor implicaţi sunt multe şi grele. Cine va avea cel mai mult de suferit de pe urma implicării lui Virgil Măgureanu? Sinistrul personaj Dumitru Puzdrea, care ani buni a călcat peste cadavrele tuturor, ştiind că fostul şef al SRI va descurca totdeauna iţele.

 

 

 

 

Golanul e cu nervii la pământ

Vă amintiţi dragi cititori că doar cu câteva zile în urmă spuneam că Puzdrea e disperat şi nu mai doarme nopţile? Ei bine, unul dintre motive era acesta. Fusese informat, probabil de turnătorul securist Bogdan Chireac şi de alte surse importante ale lui cum că se apropie dezastrul. Urma ca unul dintre cele mai bune ajutoare ale sale, fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, să fie luat de procurorii care acum au decis să redeschisă dosarul Mineriada şi să-l pună să dea din el tot ce ştie. Îngrozitor moment pentru Puzdrea! Din ce se tot aude pe la colţuri procurorii sunt puşi pe fapte mari în dosarul Mineriada şi vor neapărat să-i pună la colţ pe aşa zişii vinovaţi. Pentru Puzdrea acest lucru poate fi începutul sfârşitului. Dacă Virgil Măgureanu va fi luat, anchetat şi apoi judecat, Puzdrea va rămâne descoperit. Nu numai pentru că pleacă Măgureanu de lângă el dar şi pentru că acoliţii fostului şef al SRI nu fac nici o mişcare până ce nu primesc ordine clare şi precise de la boss-ul cu care sunt obişnuiţi să-şi petreacă zilele şi să-şi ia şpăgile. Domnul Măgureanu i-a dat lui Puzdrea nu numai liniştea că nimeni nu se va apropia de el şi afacerile murdare pe care le desfăşoară atâta timp cât el face tot felul de jocuri, dar i-a oferit şi extraordinar de multe relaţii, oameni cu care mafiotul nu ar putut să ia legătura poate niciodată. Şi unul dintre aceştia este chiar ofiţerul DIICOT, Cristian Vasilcău, despre care multă lume spune că acţionează în dese rânduri la ordinele clare şi precise ale lui Măgureanu şi al oamenilor din subordinea sa. Pentru că, să fim realişti: Măgureanu doar teoretic nu mai conduce SRI-ul. Practic el ţine toate frâiele.

Îşi va lua Vasilcău mâinile după derbedeu?

Cine este acest Cristian Vasilcău? Un slujitor devotat atât al lui Virgil Măgureanu cât şi al fostei şefe Antimafia, Alina Bica, care se ocupă de ani buni de dosarul pe care Puzdrea îl are deschis la Câmpulung Moldovenesc, unde este anchetat pentru furtul pe care l-a făcut la fabrica de cherestea de acolo. Ca să nu mai spunem că ulterior mafiotul a băgat fabrica în pământ şi a vândut-o bucată cu bucată. Nu ar fi reuşit acest lucru fără să fie arestat până acum dacă nu ar fi avut oameni de seamă în spate. În plus trebuie să ne reamintim şi cum a luat Dumitru Puzdrea această fabrică de la fostul său asociat, arhitectul Năstase Cătălin căruia tot el i-o vânduse. Ce metode a folosit? Aceleaşi metode mafiote. A apelat la ajutorul prietenilor sus puşi, vezi Măgureanu şi ai lui, care l-au şantajat în cele mai ordinare feluri pe arhitectul Năstase Cătălin. Acest lucru, după cum bine intuiam, s-a întâmplat exact după ce domnul Năstase împreună cu familia sa au muncit enorm şi au pus la bătaie toate relaţiile şi banii pe care-i aveau ca să transforme fabrica de cherestea într-o societate extrem de profitabilă. Doar că, exact ca în cazul complexului Flora, Dumitru Puzdrea nu a acceptat ca profitul să fie al celui care merită. El a purces la drum şi şi-a însuşit totul, deşi nu mai avea nici în clin şi nici în mânecă cu această societate. Evident că din câştigul uriaş al lui Puzdrea o parte considerabilă a ajuns şi la Virgil Măgureanu dar şi la Alina Bica. Altfel cum şi-ar fi permis un pârlit de ofiţer ca Vasilcău să fure saci cu acte oficiale ce urmau a fi predaţi expertului din partea DIICOT pentru verificare? Nu cumva vorbim aici de o infracţiune în adevăratul sens al cuvântului? Categoric da, dar ordinele lui Măgureanu nu sufereau amânare. Acum, dacă boss-ul suprem va fi scuturat bine de cei de la PÎCCJ , nu e clar pentru toată lumea că domnul ofiţer Cristian Vasilcău îşi va lua mâna de pe Dumitru Puzdrea? Chiar dacă i se vor da în continuare şpăgile uriaşe cu care e obişnuit, slugoiul le va lua (pentru că e obişnuit să trăiască pe picior mare) dar tot nu va mai ridica mingea la fileu. Pentru că, la rândul lui va tremura de frică ca nu cumva cineva să ajungă şi la el. Şi, să ne fie cu iertare, libertatea oricărui caraliu e mai importantă decât orice şpagă oferită de un mafiot ca Puzdrea.

Va fi acesta şocul fatal pentru falsul proprietar de la Flora?

Din informaţiile pe care noi le avem până în acest moment, e foarte posibil ca această perioadă să fie ultima decisivă pentru Dumitru Puzdrea care nu mai are lângă el oameni importanţi ce altădată îi ţineau spatele. S-ar putea să dispară chiar şi Bogdan Chireac odată cu punerea la respect a lui Virgil Măgureanu. O fi el securist din tată în fiu şi turnător de elită pentru Puzdrea şi gaşca lui, dar nu e atât de tâmpit încât să se arunce cu capul înainte atâta timp cât şeful nu mai reacţionează aşa cum trebuie. Să nu uităm că şi Udrea e cu probleme uriaşe. A crezut blonda că va fi lăsată în pace dar ce să vezi? Tocmai i s-a făurit cel de-al patrulea dosar şi procurorii fac tot ce le stă în putinţă ca să o arunce din nou în închisoare. La rândul lui Cocoş plânge pe la colţ de stradă, iar Sorin Oprescu se roagă să i se aducă insulina pentru că altfel poate trece în lumea drepţilor. Mai mult decât atât, la Poliţia Capitalei e panică uriaşă de când comisarul şef Roberto Ababei a fost prins cum primea mită, iar prietenul de nădejde al lui Puzdrea, şeful Poliţiei Capitalei, Voicu Mihai Marius a devenit brusc de o cuminţenie ieşită din comun. Pe de altă parte, nici ofiţerul de la secţia 2 poliţie care făcea tot ce îi dicta Dumitru Puzdrea la minut are mâinile încătuşate, pentru că Lupu Marian a fost la rândul său azvârlit în puşcărie fiind prins cum încerca să muşamalizeze o găinărie. Nu i-a dat prin cap că nu toţi sunt ca tăticul mafiei. Cu alte cuvinte, Puzdrea e în culmea disperării şi spun gurile rele că nici mâncarea nu i-ar mai tihni. E puţin probabil ca acum, cu toate scandalurile acestea să se mai bage cineva să-l sprijine când toţif fug ca potârnichiile de colo până dincolo. Este cel mai bun prilej pentru anchetatorii noştri, de la DNA şi DIICOT să facă un prim pas în distrugerea definitivă a acestei năpârci. Dacă Puzdrea va fi luat acum cu arcanul şi dus să dea cu subsemnatul va spunea şi laptele care l-a băut. Ce spuneţi domnilor anchetatori, încercăm să facem dreptate oamenilor cărora acest personaj diabolic le-a distrus vieţile apoi a şters urmele ca un profesionist?

 

 

 

Vlad Ţepeş

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *