Cioloș își lasă în off-side un membru al cabinetului.

decembrie 8, 2015

 

Este vorba de Anca Dragu, ministra Finanțelor, care declara duminică dimineața la o emisiune la ProTV: ”Biserica are la dispoziţie venituri proprii şi beneficiază şi de facilităţi fiscale. Deci pot fi continuate lucrări de construcţie. De asemenea, se pot atrage şi fonduri europene. Practic, din zona alocării de la bugetul de stat, lipsa alocării poate fi suplinită din veniturile proprii sau din fonduri europene”. Un discurs absolut corect din perspectiva unui tehnocrat. Arată măcar o logică a construcției unui buget, altfel, destul de contestat de diverși actori din societate.

Cu o zi înainte, posturile de televiziune și mediile de socializare s-au încins într-o dezbatere în jurul veștii că proiectul de buget definitivat de guvern nu include niciun ban pentru lucrări de construcție a lăcașelor de cult. Propaganda PSD s-a pornit, după cum îi e obiceiul, punându-l la zid pe Cioloș pentru presupusele sale afinități față de MISA, aluzii fine la motivații lăuntrice care îl îndepărtează de ”credința majoritară”. Practic, Cioloș intră în același ”malaxor” în care s-a văzut vârât și Iohannis cu ocazia campaniei prezidentiale de anul trecut, când etnia și religia sa au fost puse în contrast cu aceea a candidatului ”majoritar”.

Spre deosebire de Iohannis, care a rezistat demn acestor atacuri, Cioloș cedează, la doar o zi după declanșarea scandalului ”buget zero” pentru biserici. În dimineața în care ministra Finanțelor încearcă să explice rațional povestea absenței alocărilor pentru lăcașele de cult, Executivul anunță într-un comunicat o convorbire pe care premierul ar fi avut-o cu Patriarhul Daniel, din care a reieșit, atenție! că ”Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie.”

Așadar, ”bugetul zero” nu e chiar zero. Cum plănuiește cabinetul să asigure finanțarea nu e foarte clar din comunicat. Cei care ne-am obișnuit cu vechile practici de la Palatul Victoria am putea bănui căe vorba de acel fond de rezervă la dispoziția prim-ministrului, din care anual se scurg bani, netransparent, spre tot felul de interese și grupuri mai mult sau mai puțin influente în societate sau la nivelul deciziei politice.

Rămâne un mister ”cine” sau ”ce” l-a răzgândit pe Cioloș într-o singură noapte. Poate telefoane din Kiseleff? Să fi fost Dragnea, presat de electoratul său conservator?

Sau poate că n-a fost nevoie de niciun telefon. Deși a fost aplaudat de segmentul de electorat urban, care în ultima vreme a început să se revolte împotriva autorității BOR, Cioloș a fost și apostrofat de sprijinitorii Bisericii Ortodoxe, majoritari, ce-i drept, dacă ne luăm după sondajele de opinie.

Ceva sună straniu totuși. De ce i-ar păsa lui Cioloș, un tehnocrat, de corul celor care aplaudă și celor care huiduie? El însuși a spus că nu e interesat să intre în politică, în ciuda invitației deschise pe care i-a făcut-o Blaga, lui și tuturor membrilor actualului cabinet.

Să mai remarcăm și un alt contrast în ce privește ”concesiile” pe care Cioloș le face grupurilor din societate. Demisia/demiterea lui Petre Tobă, cel acuzat de plagiat, cu probe clare, care pot scăpa doar orbilor, este în continuare tergiversată. ”Bugetul zero” pentru construcția de biserici crește într-o singură noapte de la izbucnirea scandalului. E drept că în cazul plagiatului vorbim de un grup elitist, zgomotos, care pune prea mult preț pe integritatea demnitarilor. În cazul construcției de biserici vorbim de un grup majoritar, mai puțin vocal, dar mult mai disciplinat la vot.

Să fie acesta un semn că Cioloș e dispus să intre în politică și doar se lasă rugat în această perioadă?

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *