Cocoș recunoaște tot ce-a făcut, dar uită un singur lucru: câtă șpagă a primit de la Dumitru Puzdrea

martie 2, 2015

E clar pentru toată lumea  că denunțurile făcute de Dorin Cocoș au decimat definitiv clasa politică. Cum a început această mega afacere a dosarului Microsoft? La mijloc nu a fost un creiere genial, ci o șmecherie de doi lei: să cumperi ieftin și să-ți păstrezii banii în portofel. Așa că ne putem da seama și singuri cât de tâmpit e sistemul de achiziționare public, dacă excrocii au putut juca atât de bine încât nimeni să nu se prindă? Și în aceste condiții, statul român se ține tare pe poziții și spune că vrea să stârpească corupția de la rădăcină. Serios? Când va începe procesul de măcelărire ca la carte a marilor pești ai României? Că până atunci așteptăm la disperații la colțul străzii să prindem hoții. De râsul lumii, nu alta.

Discount = șpagă

Să concretizăm totul. Întregul contract de achiziționare a licențelor Microsoft are valoarea de 90 milioane de euro, cu un discount de 20% oferit de firma în cauză. Acești 20% reprezintă cei 18 milioane de euro care s-au împărțit între Dorin Cocoș și restul găștii aflate acum în spatele gratiilor. Iată o parte a declarațiilor lui Cocoș făcute în fața procurorilor: ”Florică Claudiu mi-a spus că raportat la numărul de licențe necesare în România, valoarea contractului este de 80-90.000.000 de euro, sumă la care Microsoft oferea un discount de 20%. Florică Claudiu ne-a propus ca suma care rezulta din aplicarea acestui discount să o împărțim între noi. La acel moment s-a stabilit ca jumătate din această sumă, respectiv circa 8.000.000 de euro să-i revină lui Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan, iar cealaltă jumătate să o împărțim în trei, eu, Claudiu Florică și Dinu Pescariu. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicațiilor trebuia să se ocupe de această licitație în așa fel încât firma lui Claudiu Florică să câștige. Ulterior, am o nouă întâlnire cu Claudiu Florică în cadrul căreia acesta mi-a comunicat valoarea estimativă a contractului și a comisionului, care ajunsese la 18.000.000 de euro”.

A sprijinit PDL-ul ca să obțină șpăgile

Cât de bine știa nevestica Leana de ceea ce făcea Cocoș? Foarte bine, pentru că, spune înaripatul în declarațiile sale că Elena Gabriela Udrea și-a luat și ea partea. Și încă ce mai parte… Iar Vasile Blaga nu a fost uitat, dovada fiind faptul că a susținut contractul. Cât l-a costat pe Cocoș această susținere? Numai 3 milioane de euro pentru susținerea campaniei lui Traian Băsescu, care se vărsau la sediul partidului. O primă tranșă de 600.000 de euro spune Cocoș că a depus-o la sediul partidului di Modrogan, mai precis la Ivașcu, ca să ducă la îndeplinire spusele lui Blaga, care în acel moment era atât secretarul general al partidului cât și șeful de campanie. Pentru că în campanie era nevoie de găleți aveau și acestea un preț: 50.000 de euro, bani pe care Cocoș i-a scos din buzunar și i-a înmânat de data aceasta chiar trezorierului PDL, Alin Albu. Gecile și pixurile lui Băsescu au venit tot de la Cocoș în combinație cu Dinu Pescariu. Așa că un avans de 500.000 de euro s-a dus către firma chinezească Shanezen pentru următoarele produse: 300.000 de geci, 1.000.000 de pixuri, 300.000 de umbrele, 300.000 de fesuri și 300.000 de fulare plus 1.000.000 de brichete. La rândul lui, Gabriel Sandu pune și el o mică bomboană pe marea colivă a desfrâului și menționează că 1.500.000 de euro au fost cheltuiți pentru 12.000.000 de scrisori electorale ale lui Băsescu, incluzând tiparul, plicurile, imprimarea, anveloparea și nu în ultimul rând expediția poștală. La care se mai adaugă 100.000 de euro pentru pungi electorale, plus alți 350.000 de euro plătiți în tranșe, direct la casieria PDL tot pentru campanie. Și în toată această nebunie, vreo 400.000 de euro i-au revenit și Robertei Anastase. Evident tot pentru campanie, dar ce credeați? În același timp 100.000 de euro s-au dus pentru spectacolele din Prahova. Per total, Dorin Cocoș și-a făcut socoteala: campania lui Băselu l-a costat 2.450.000 de euro. O sumă frumușică, domnule Traian Băsescu, nu-i așa? Ce părere aveți? Prevăzător cu familia, Cocoș nu a folosit toate șpăgile pentru campanie și s-a gândit și la viitorul lui și al Lenuței, așa că o parte a banilor a fost folosită pentru achiziții de familie. Cum este de exemplu hotelul Grivița, pentru refacerea căruia cine credeți că felicitat? Chiar ministrul turismului, Elena Udrea. Din dorința mare de a șterge urmele și Udrea și Băsescu l-au luat pe nu în brațe, dar uite că inevitabilul și-a făcut acum simțită prezența. Și când te gândeși că la toate partidele s-a făcut la fel, că acolo sunt banii pentru salarii mai bune, pentru pensii normale, alocații la copii sau medicamente compensate și lista poate continua, nu putem să spunem decât atât: jigodiilor, ați distrus țara definitiv.

Cât a fost partea de la falsul proprietar de la Flora?

Bunul samaritean Dorin Cocoș nu se dădea în lături când cineva îi cerea ajutorul așa că nu a spus nu nici când Dumitru Puzdrea a venit de atâtea ori să-I plângă pe umeri când dosarele îl terminau psihic. Cu relații incredibile la Parchet, se spune că Dorin Cocoș i-ar fi promis lui Puzdrea că-l va ajuta până la sfârșit. Nu a spus însă cine va sfârși primul… Gurile rele spun că Dorinel ar fi primit o sumă imensă de la acest mafiot pentru a interveni așa cum se cuvine atât la Parchetul sectorului 1 cât și la Parchetul sectorului 3, locurile unde au fost depozitate dosarele lui Puzdrea. Ce-I drept, efortul lui Dorin Cocoș nu s-a lăsat prea mult așteptat. Cele mai multe dosare au fost măsluite ca la carte, primind NUP-uri peste NUP-uri, iar altele stau și acum ascunse printre sertare. Și tot Cocoș a intervenit pentru protejatul său și la DIICOT, direc la șefa Antimafiei, Alina Bica. Probabil că a fost cea mai ușoară intervenție, având în vedere faptul că bruneta și blonda lui Cocoș erau prietene intime.

Așa se explică de ce din anul 2007 și până acum nu se întâmplă nimic cu dosarul lui Puzdrea de la Câmpulung Moldovenesc, cel în care golanul este anchetat pentru un furt incredibil făcut la fabrica de cherestea. Acum nu l-am întrebat pe Cocoș care a fost partea Alinei Bica, dar sperăm că în curând va face dezvăluiri surprinzătoare și legate de acest caz. Și DNA-ul a făcut parte din lumea bună în care Cocoș și-a întins antenele ca să-l ajute, iar procurorul Lucian Papici se pare că și-a făcut treaba mai bine decât s-ar fi așteptat cineva. Apropo, cine este acest Papici? Cel ale cărui metode lucru au fost considerate devastatoare pentru credibilitatea a nenumărate dosare întocmite de DNA. Se spune că majoritatea anchetelor pe care Papici le desfășura erau dictate, iar probele puse la dispoziția judecătorilor loveau în soarta unor oameni nevinovați. Pentru mulți bani, procurorul Papici juca la ruleta rusească libertatea. Dar, în România o vedetă a DNA-ului dă întotdeauna mâna cu un mare star al mafiei.

Nea Mitică urma să facă afaceri cu Cocoșelul

În câteva rânduri am amintit și faptul că Dumitru Puzdrea a avut grijă la conturile sale. Așa că le-a transferat în diverse țări, în Israel, în Elveția și mai nou, spun gurile rele și în Dubai. Așa se explică de ce în ultima perioadă, mafiotul își ia nevasta de o aripă și pe fiică-sa, Andreea de cealaltă și fug din țară să verifice dacă banii lor furați sunt în siguranță și de cele mai multe ori schimbă din nou conturile. Lăsați domnule Puzdrea, că de ceea ce vă e frică, tot nu veți scăpa. Dacă Cocoș nu ar fi fost închis, se spune că Puzdrea avea de făcut o afacere de afacere cu acesta: să se ocupe împreună de construcția mai multe clădiri printre care și locuințe luxoase. Dar nu aici, ci în Dubai unde gura târgului se zice că ar exista un cont (sau poate mai multe, cine poate ști?) deschis pe numele lui Cocoș unde sunt depozitați banii lui Puzdrea. Combinatorilor, oare nu credeați că vi se înfundă și vouă odată și odată? Toate campaniile PDL-ului și nu numai au fost finanțate din bani negri. Zice Udrea. Suntem întru totul de acord cu blonda din arestul Capitalei, dar de ce nu ne spune doamna Lenuța și câți bani a băgat Dumitru Puzdrea ca să intre la rândul lui în acest partid? Ăia nu au fost tot bani negri? Domnilor procurori, avem dovezi de unde provin aceștia bani, pe care vi le putem pune la dispoziție oricând doriți. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Poate scăpăm odată și de năpârca asta, numită Dumitru Puzdrea.

Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *