Crinuţa Dumitrean a fost reţinută de procurorii DNA în dosarul ANRP

noiembrie 27, 2015

Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, a fost reţinută, joi seară, de procurorii DNA, în dosarul ANRP, potrivit unor surse citate de B1 TV.La aflarea veștii, Crinuța Dumitrean a început să se simtă rău, așa încât la sediul DNA a ajuns o ambulanță, o echipă de medici acordându-i îngrijiri fostei șefe a ANRP.Instanţa supremă decidea în urmă cu un an, arestarea preventivă a fostei şefe a ANRP Crinuţa Dumitrean. Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al instituţiei, va fi cercetată în libertate sub control judiciar.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.
Cu o zi în urmă, fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, a fost reţinută, de procurorii DNA, în dosarul Alinei Bica. Dumitrean a fost ulterior în arestul Poliţiei Capitalei şi prezentată cu propunere de arestare preventivă la ICCJ, privind despăgubirile pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro, aprobate în 2011, când Dumitrean era preşedintele Comisiei Centrale de Despăgubiri.

Dumitrean şi Vasilescu sunt acuzate de abuz în serviciu, după ce au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Tot de abuz în serviciu sunt acuzaţi şi ceilalţi foşti membri ai comisiei: fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, toţi fiind arestaţi preventiv, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi deputatul UDMR Marko Attila, pentru arestarea cărora procurorii cer aviz la Camera Deputaţilor, şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Pe 4 octombrie 2011, președinta ANRP, Crinuța Dumitrean, și-a dat demisia sau, conform unor surse, a fost demisă. Acum s-a aflat că are calitatea de „făptuitor” într-un dosar DNA.

O știre a postului public de televiziune, de pe canalul TVR Info a trecut luni seara relativ neobservată – probabil din cauza mediatizării excesive a cazului Huidu. Informația din știre sună astfel: „Crinuţa Dumitrean a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cauza subalternului său, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Remus Baciu, cercetat pentru corupţie. Procurorii i-au ascultat telefoanele din luna mai până în septembrie. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate şi discuţiile purtate de membrii conducerii la sediul instituţiei, tot cu aviz dat de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti. Pe lângă monitorizarea prin GPS, Crinuţa Dumitrean a avut de-a face şi cu un investigator sub acoperire, infiltrat de DNA. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată Remus Baciu, fosta şefă a Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor apare la rubrica „Făptuitori”. Ea nu a fost trimisă în judecată în acest dosar. În schimb, procurorii au deschis o nouă anchetă care îi priveşte pe mai mulţi funcţionari din autoritate”.

Oamenii lui Ioan Oltean cad ca spicele

Ce este demn de consemnat este faptul că Dumitrean (o fostă „miss Bitrița”, cam în perioada în care și Roberta Anastase avea preocupări similare), a fost propulsată în funcția de șef la ANRP de către actualul număr 2 din PDL, Ioan Oltean, fiind considerată ca favorită a liderului PDL-ist din Bistrița.

Remus Baciu, fostul adjunct al Crinuței Dumitrean la ANRP – în prezent arestat preventiv în urma unui flagrant al procurorilor DNA – era considerat ca fiind omul lui Adriean Videanu (care l-a luat de bun de la PSD în 2004) și …Ioan Oltean. Se pare că secretarul general al PDL are mână proastă în ceea ce privește propria clientelă politică. Surse din principalul partid de guvernământ susțin că fostul șef al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, Silviu Bian – demis zilele trecute tot de un flagrant al DNA – l-ar avea drept protector tot pe Ioan Oltean, chiar dacă la bază era membru al PDL Alba. Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că demisul ministru de la Muncă și Protecție socială, Ioan Nelu Botiș, face parte și el din „echipa Oltean”. Practic, pierderea a patru oameni în numai șase luni, reprezintă o bilă neagră pentru Ioan Oltean, cel care s-a remarcat recent prin compararea Regelui Mihai cu „regele” Cioabă și prin faptul că nu a remis Tribunalului București, în termenul legal, noul statut al partidului.

Curățenie de toamnă sau răfuieli politice?

Faptul că unul dintre cei mai puternici lideri din PDL și-a pierdut patru oameni puși în funcții cheie (culmea, în locul Crinuței Dumitrean a fost numită șefă la ANRP o fostă procuroare din zona politică controlată de Roberta Anastase– n.a.) generază mai multe întrebări. Să fie vorba de o așa-zisă curățenie de toamnă, sau este vorba de răfuieli interne în PDL?
Analistul politic Cristian Pârvulescu vede două situații. „În acest moment, până când justiția nu va pune ștampila pe cei în cauză, nu putem face decât speculații. Prima speculație are drept punct de plecare declarația de ieri a Monicăi Macovei care susține necesitatea formării unui nou partid.

Probabil, dându-și seama că numele de PDL nu va mai spune mare lucru electoratului în 2012, cei de la Putere încearcă constituirea unei noi formațiuni politice, în timp ce PDL va rămâne să vegeteze cu câțiva oameni gen Ioan Oltean, sau alții din vechea gardă care sunt considerați ca fiind compromiși. Așa se poate explica, repet, speculând, reținerea și anchetarea unor persoane protejate de către PDL-iști care nu intră în calculele noii formațiuni politice. O a doua speculație pleacă de la faptul că la ora actuală, USL nu scade în sondaje, menținându-se tot în zona lui 55 – 60%, la distanță mare de PDL. Pentru a anihila avansul pe care îl are USL probabil se va merge și pe instrumentarea de dosare pentru membri de marcă a acestei alianțe. Dar pentru a exista un dram de credibilitate, apar în primă instanță dosare în zona PDL”. Acestea sunt variantele expuse de Cristian Pârvulescu. Noi înclinăm să credem că mai aproape de realitate este cea de a doua – de altfel, liderii USL au afirmat chiar zilele trecute că actuala Putere intenționează să „fabrice dosare” – dar nu excludem nici posibilitatea unor reglări de conturi între membri PDL.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *