Cum reușesc Băsescu și Puzdrea să schimbe traiectoria dosarelor

septembrie 25, 2015

Disputa dintre Gabriela Vrânceanu Firea și Traian Băsescu e pe cale să se termine. Surprinzător pentru toată lumea, chiar dacă se bătea cu pumnul în piept că știe să-și apere onoarea de femeie, soție și politician, acum blonda a acceptat medierea cu fostul președinte. S-a sucit treaba, cum vine vorba. Cineva face eforturi disperate să se închidă și să fie mușamalizat dosarul lui Băse. Strategia ne e foarte cunoscută. Cine mai folosește această manieră securistă? Prietenul Dumitru Puzdrea.

De ce s-a sucit Firea dintr-o dată?

Sutele de file care cuprind dosarele lui Traian Băsescu și Dumitru Puzdrea își schimbă traiectoria după bunul plac al acestor mafioți. Ei ne duc cu preșul oricând au chef, iar lingăii, puși mereu la curent cu problemele golanilor, așteaptă ordinele clare și precise, plătite cu bani grei. Ce se mai aude cu dosarul pe care l-a deschis Gabriela Vrânceanu Firea i l-a deschis lui Traian Băsescu? Se sucește pe zi ce trece. Dacă la început Firea mai avea puțin și se jura că-l va distruge pe Băselu pentru că a amenințat-o și nu accepta nici în ruptul capului o mediere cu fostul șef al statului așa cum dorea acesta, iată că blonda și-a schimbat total opțiunea. Care să fie motivul real? Cum a reușit să intervină Băsescu și mai ales la cine s-a dus ca să rezolve problema? Cine să fi fost cel care a înmuiat-o pe Gabriela Vrânceanu Firea, o justițiară, nu-i așa? Am constatat și noi acum doamnă Firea cât de mult vă țineți cuvântul și bineînțeles, deși nu mai era cazul, ce face justiția cu nenorociții mari ai României ca să-i ajute să scape de pedeapsă, nicidecum să le dea peste bot, așa cum ar fi normal. Oare o fi primit doamna Firea vreo ofertă bănoasă, atât de tentantă încât să nu poată să o refuze? Mai e puțin și vom afla ce se află în spatele acestei decizii uimitoare luate de doamna deputat. În orice caz, lui Băsescu i-a ieșit din nou pasiența. S-a învârtit roata din nou în favoarea lui. Securistul tot securist moare…

Fracțiuni de… dovezi

Și atunci, să ne mai întrebăm cum de toate dosarele penalului Dumitru Puzdrea primesc același NUP? Nici nu e cazul pentru că avem o justiție care se schimbă după cum e vremea, magistrați care citesc dosarele pe diagonală și așteaptă să-și primească șpaga. Asta se întâmplă în țara asta. Fură președintele, fură premierul, fură primarul, fură notarul. Și plătește românul. Că doar trebuie să fie un țap ispășitor în toată povestea… Ce faceți domnilor de la DIICOT cu incredibilul dosar al lui Puzdrea în care acesta este cercetat pentru faptul că a furat până n-a mai știut de la fabrica de cherestea de la Câmpulung Moldovenesc, apoi a vândut societatea bucată cu bucată? Că doar la dumneavoastră stă puterea. De ce stați din 2009 și nu rezolvați situația? Am înțeles că până să nu fie Alina Bica arestată, nu se putea băga nimeni, totul era un teren minat, coordonat de fosta șefă Antimafia. Dar acum, ce păziți? Că Bica e în pușcărie și zice-se că va mai sta acolo o bună bucată de vreme. Ați verificat cumva dosarul din scoarță în scoarță să vedeți cu ochii dumneavoastră să vedeți câte dovezi incriminatoare la adresa lui Puzdrea mai sunt acolo și câte au dispărut? Știți cât de mult și-a băgat nasul ofițerul DIICOT, Cristian Vasilcău, cel care a avut tupeul fantastic să fure chiar și saci cu acte oficiale care trebuiau dați expertului pentru verificare? Știți că domnul Vasilcău a plecat în vara aceasta la Londra, tocmai când trebuiau audiați ultimii martori în dosar, oameni care urmau să spună tot ce știu despre modul mafiot în care a acționat Dumitru Puzdrea? V-ați întrebat de ce și-a luat concediu Vasilcău tocmai atunci? Vă spunem noi, domnilor. Pentru că așa a vrut Puzdrea. Și cum mafiotul plătește, i se ascultă orbește orice ordin îl dă. Să acceptăm ipoteza gurilor rele care spun că sunt persoane mari din DIICOT care așteaptă și ele o ofertă rezonabilă ca să mușamalizeze acest dosar?

 

INCREDIBIL !!! Politistul Cristian Vasilcau -un adevarat Dumnezeu la DIICOT Suceava!

Șpagă de 4 milioane de dolari

Suntem noi convinși că nu o fi intervenit chiar și Traian Băsescu în ținerea pe loc a dosarului lui Puzdrea de la Câmpulung Moldovenesc? Ne poate demonstra fostul președinte că nu e așa? Nu cumva are niște bile negre din partea noastră după ajutorul imens pe care i l-a dat lui Puzdrea în perioada în care era primar general al Capitalei și a primit o mită de 4 milioane de dolari de la Puzdrea ca să-l ajute să pună mâna ilegal evident pe terenul de la Flora, care pe drept, va aparține totdeauna Primăriei Capitalei? Chiar nu vă e rușine, nenorociților, să distrugeți Bucureștiul ăsta definitiv? Nu credeți că ajunge atâta bătaie de joc? Chiar au pus ordinarii ăștia doi stăpânire pe tot și nimeni nu-i poate opri? Cum e posibil ca o clădire construită peste cele două apeducte care alimentează Bucureștiul cu apă să nu fie considerată o problemă națională? Nu înțelege nimeni că riscul ca Bucureștiul să fie distrus definitiv bate la ușă? Credeți, domnilor guvernanți, ofițeri ai poliției, magistrați, reprezentanți ai Apei Nova că ne telefonează cutremurul să ne spună când vine peste noi? Sunteți inconștienți? În ce țară s-a mai pomenit așa ceva ca în România? De ce nu-l întrebați și pe ordinarul de Oprescu, acum cât e la ananghie și-l puteți scutura atât cât vreți câtă șpagă a luat de la Puzdrea ca să facă pe prostul vizavi de toate ilegalitățile de la Flora? El știe foarte bine și cum a fost construit și service-ul auto tot în incinta complexului, în condițiile în care Puzdrea nu are voie să schimbe nimic acolo, pentru că societatea are cartea funciară blocată? De ce nu sunt trimise controale la Flora, să se vadă cum ofițerii secției 2 poliție păzesc ca niște câini credincioși intrarea în pavilionul 7 al complexului, pentru că acolo Dumitru Puzdrea a adăpostit tone de marfă adusă ilegal din țările UE, luate la niște prețuri de râsul lumii și fără TVA, pe care acum le vinde cu sume de câteva mai mari, la care adaugă și TVA-ul? Știe cineva ce sume exorbitante s-au strâns la lumină, apă și gaze la Flora, în condițiile în care Puzdrea nu a plătit de ani buni nimic? Nu cumva suntem noi, oamenii cinstiți încărcați la facturi ca să fie acoperite și datoriile excrocului? Vom face revoluție domnilor anchetatori dacă situația nu se va rezolva cât de curând. Un șobolan ca Puzdrea trebuie scos cu orice preț din vizuina sa. Nu mai putem suporta.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

1 Raspuns

  1. ianuarie 8, 2016

    […] *Cum reușesc Băsescu și Puzdrea să schimbe traiectoria dosarelor […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *