Dacă Viorel Hrebenciuc are conturi secrete în Elveția, prietenul său, Dumitru Puzdrea unde ține banii ascunși?

februarie 14, 2015

Toți câinii de pază ai marilor ecsroci ai României au început să latre și mai nou să și muște. Ba că a furat până n-a mai avut aer Elena Udrea, ba că Dorin Cocoș este cel mai nenorocit personaj al lumii interlope. De ce toarnă acum SOV din spatele gratiilor? De ce abia în aceste momente sunt descoperite conturile secrete ale lui Hrebenciuc sau Geoană cu tot neamul lui? Sau care este motivul pentru care Dumitru Puzdrea, marele evazionist ne râde tuturor în nas? Răspunsul la aceste întrebări și dileme este următorul: România mioritică respiră corupție 100%.

Furăm statul cât putem

În ultimii 20 de ani, politicienii și afaceriștii mai mult sau mai puțin influenți ai României, potrivit sistemului turmă s-au hotărât să țepuiască statul român cât mai mult cu putință și să apeleze la conturile din străinătate, în mod special din Elveția unde și-au depozitat în conturi pe care nimeni nu le poate verifica, sume incredibile. Deocamdată, s-a aflat numele unei bănci unde în urma unor investigații făcute s-a aflat că au avut loc transferuri de peste 100 miliarde de dolari, bani care aparțin unor evazioniști, politicieni, celebrități, oameni de afaceri sau criminali din toată lumea. Printre care, evident și mari nume din România care și-au deschis conturi anonime în Elveția, cu scopul clar de a piti banii obținuți doar în urma unor afaceri ilicite. Printre cei care au ales să-și ascundă banii negri se numără și fostul acționar al clubului Dinamo, Vladimir Cohn, implicat în mai multe afaceri din Elveția și România, soldul său ridicându-se la aproape 3,6 milioane de dolari. Următorul pe listă este Ionuț Mircea Costea, cumnatul fostului lider PSD, Mircea Geoană, care în perioaa 1994-2000 a deținut un cont în Elveția, despre rulajul acestuia neputându-se afla relații. Ionuț Costea a fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor în trei guverne, apoi a devenit director adjunct în cadrul BERD, iar în perioada 2009-2012 a fost numit președinte al Eximbank. De acea perioadă se leagă și un scandal privind salariul pe care acesta îl primea de la bancă, care se ridica la peste 20.000 de euro pe lună. Și tot din tagma celor care au fugit de plata taxelor către statul român face parte și Daniela Florentina Ganea, soția fostului ministru al finanțelor publice, Mihai Tănăsescu, despre care au apărut informații că a avut un cont secret la această bancă în perioada 1995-2004.

Cum a ascuns mălaiul Viorel Hrebenciuc

Din această poveste nu putea lipsi Viorel Hrebenciuc, care a fost reținut la sfârșitul anului trecut în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure. Se pare că Hrebenciuc a avut acces la un profil bancar care a reunit două conturi bancare la care au avut acces atât soția sa, Letiția cât și fiul său Andrei, cât și… aici vine surpriza, un personaj controversat implicat într-un foarte impotant dosar penal al vremii respective, Robert Deutsch, om cheie în afacerea Megapower, o fraudă care a avut loc în anii 90, în urma căreia statul român a pierdut nu mai puțin de 11 milioane de dolari. Ghici cine a instrumentat acest caz când era procuror? Victor Ponta, actualul prim-ministru al României. Atât profilul secret cât și cele două conturi ale lui Hrebenciuc au fost închise după zece ani de funcționare, în anul 2006. Din câte se cunoaște, în 2006 în conturi se aflau 90.000 de dolari, bani de care Hrebenciuc a uitat să spună în declarația sa de avere.

Vine și momentul când toți vor fi descoperiți

Să o luăm logic. Dacă unul dintre cei cu care Dumitru Puzdrea a avut afaceri grele, adică Viorel Hrebenciuc și-a ascuns banii, înseamnă că printre sumele pitite de autoritățile române sunt și cei câștigați din ilegalitățile făcute împreună cu falsul proprietar al Florei. Pentru că dacă ar fi fost bani curați, atunci i-ar fi ținut la o bancă din România, nu i-ar fi plimbat ca să li se piardă urma. Atunci, e clar pentru toată lumea că același lucru l-a făcut și Puzdrea. Și este foarte posibil ca o parte dintre acești bani să se găsească tot în Elveția, Dumnezeu știe pe la ce bancă și sub ce denumire. Mai mult de atât, să nu uităm că nu cu mult timp înainte de arestarea lui Dorin Cocoș, când acesta a fost plecat în Dubai au existat o mulțime de zvonuri potrivit cărora pe numele înaripatului s-ar afla nu numai o sumă imensă de bani de-a lui Traian Băsescu, ci și mulți bani care ar aparține lui Dumitru Puzdrea. Și date fiind relațiile dintre Puzdrea, Cocoș și Udrea, mai mult ca sigur că diva blondă aflată acum în arestul Poliției Capitalei e mult prea sigură de averea ei și nu credem că ar fi foarte deranjată dacă românii i-ar pune sechestru pe o parte fabuloasă din aceasta. A avut ea grijă, cu siguranță să se pună la adăpost pentru zile negre. Problema este însă cum îl deconspirăm și pe acest rechin al României, Dumitru Puzdrea? Cum facem să fie tras la răspundere și obligat să spună tot ce a făcut? Aveți vreo idee în acest sens, domnilor anchetatori?

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

1 Raspuns

  1. decembrie 15, 2015

    […] putea să se afle și ce legături dubioase a avut cu falsul proprietar al terenului de la Flora, evazionistul Dumitru Puzdrea și atunci situația lui Vasilescu dar și a lui nea Mitică vor lua o turnură cu totul […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *