Daea încurajează producătorii de lapte să colaboreze şi anunţă programe guvernamentale de sprijin a acestora

aprilie 22, 2018

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri, în timpul vizitei făcute la Târgul Internaţional pentru Agricultură Agraria, care are loc la Cluj, că guvernul va încerca să sprijine producătorii de lapte prin anumite programe, astfel încât oscilaţiile privind preţul litrului de lapte să fie “calmate”.

Întrebat de jurnalişti ce se poate face pentru reducerea diferenţelor între preţul de achiziţie al laptelui de la fermierii români şi preţul de raft, Petre Daea a afirmat că există deja anumite programe al căror exemplu poate fi aplicat.

El a dat ca exemplu programul de colaborare între producătorii de carne de porc şi cu supermarketurile, “Ţara mea”: “Iată că, de anul trecut din noiembrie, cu o anumită timiditate prin conţinut, prin cantitatea care a fost la început, astăzi s-a ajuns ca în lanţurile din aceste magazine, datorită cooperării dintre fermieri şi lanţurile comerciale, astăzi se valorifică zilnic peste 800 de porci, care sunt prezentaţi, evident, în galantarele şi în rafturile acestor supermarketuri. Iată un mod de rezolvare a unei secvenţe din activitatea generală a noastră”, a explicat ministrul.

Referindu-se la un alt produs, ministrul a apus că, prin aceeaşi colaborare s-a putut ajunge ca un carton de de 30 de ouă să poată avea la raft un preţ de 12,99 de lei, ceea ce înseamnă sub 50 de bani oul.

“Aşa trebuie să facem şi în zona aceasta, a producătorilor de lapte, să intrăm în cooperative, în organizare, să avem altă putere de exprimare prin cantitate şi altă putere de negociere în aşa fel încât să calmăm interesele acestea de moment care nu ne fac bine. Nu fac bine nici fermierilor, jucându-se cu preţul de-a lungul anului, când îi dă mai mare, când îi dă mai mic, în funcţie de interesul pe care îl găseşte în piaţă, şi bulversăm şi piaţa, cu efecte negative asupra consumatorilor”, a spus Daea.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat, vineri, Târgul Agraria, deschis în localitatea Jucu din judeţul Cluj, în parcul industrial Tetarom III. Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an sunt prezente 300 de firme din 16 ţări. Ministrul a petrecut câteva ore la târg, discutând cu expozanţii. El a urmărit şi un concurs de bălţate româneşti, primind de la organizatorii evenimentului un tablou cu o văcuţă, despre care a spus că îl va duce la minister.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *