De ce are DNA-ul un comportament atât de elegant cu Dumitru Puzdrea?

februarie 18, 2015

În timp ce în ultima perioadă i-a călcat pe cap pe marii evazioniști ai României, procurorii DNA uită că mai există un șmecher pe nume Dumitru Puzdrea. Paradoxal, acest specimen are mare trecere în rândul celebrei instituții care face orice îi stă în putință să ne demonstreze că e 100% cinste și corectitudine. De ce adoptă DNA-ul un asemenea comportament elegant cu acest Dumitru Puzdrea?

O masă, o casă, ceva?

Ce se întâmplă cu DNA-ul nostru de este atât de neutru în toate problemele care-l implică pe Dumitru Puzdrea? Că de n-ar fi așa, până acum s-ar fi ales praful și pulberea de toate firmele ilegale ale mafiotului, cele puse pe numele fiicelor sale ca să nu dea de bănuit cuiva, deși toată lumea știe absolut tot adevărul. Cu ce le-ați luat gura domnule Puzdrea și acestor procurori de nici unul nu are nici măcar curiozitatea să ridice măcar ochii să vadă cu ce vă ocupați, ca să nu mai vorbim să vă și tragă la răspundere pentru tot ceea ce faceți? Sau poate considerați că Puzdrea e invincibil și nimic și nimeni nu-l poate atinge. Dar, acum fie vorba între noi, pe dumnevoastră v-a atins cu ceva? O floare acolo, cu un pliculeț, o excursie, o masă, o casă ceva? Că doar suntem toți oameni și criza e în floare și… tot așa spre victoria finală a unui mafiot asupra întregii națiuni. Pe principiul deja arhicunoscut să trăim bine. Noi am trăi, însă clădirea ridicată de Puzdrea direct peste cele două magistrale care aprovizionează Bucureștiul cu apă nu le lasă. Așa că zilnic, în loc să ne vedem de amărăciunea noastră care pare să nu se mai termine niciodată, mai avem un stres: ne vom mai trezi dimineață dacă urgia naturii ne va da de furcă? Și dacă da, cum? Sub cărămizi pentru că așa a vrut Puzdrea împreună cu cei care au întors capul în altă parte atunci când el a construit acea clădire? Domnilor procurori de la DNA, nu e un subiect deloc de luat în seamă? E cumva mai puțin sau mult mai important decât alte dedesubturi pe care le-ați săpat în ultima perioadă? V-ați gândit vreodată că s-ar putea din cauza acestui păcălici, pentru că de fapt Dumitru Puzdrea nu este altceva, să nu mai aveți dumneavoastră cum să mai recuperați ceea ce au furat VIP-urile care au umplut arestul Capitalei, iar noi, amărăștenii să nu mai avem cum să ne bucurăm că s-a făcut dreptate? Unde-i dreptatea în tot ceea ce înseamnă această telenovelă fără sfârșit în care cu personajul principal Puzdrea, nu se întâmplă nimic. Nici măcar în filmele cu proști nu am văzut așa ceva. Până și acolo cineva mai mișcă una, alta. La Puzdrea totul e statornic.

Pe Vasilcău îl mai trage cineva vreodată la răspundere?

De ani buni de când Puzdrea ne face pe toți de comandă, dumneavoastră domnilor procurori ziceți că v-ați transformat în niște struți. Stați cu capul în pământ, nu schițați nici un gest sau mergeți pe burtă. Păi oameni buni, ăsta e stilul celor de la Apa Nova. Doar ei au ieșit să spună opiniei publice cât de grav a încălcat Puzdrea Legea Apelor atunci când a ridicat clădirea asta blestemată, apoi… au intrat grav la apă. Poate că or fi avut de gând să facă ceva dacă tot au făcut această incredibilă declarație ce-a uimit pe toată lumea la momentul respectiv, însă gurile lor au rămas de atunci închise pentru totdeauna. Și ale dumneavoastră la fel și în ceea ce privește dosarul de care lui Puzdrea îi este mai frică decât Lenuței din Pleșcoi de problema ei cu Gala Bute: cel în care este anchetat pentru un furt de zile mari pe care l-a făcut la fabrica de cherestea de la Câmpulung Moldovenesc. Unde, o mare contribuție și-a adus-o fosta șefă a Antimafiei, Alina Bica, ordinele acesteia fiind extrem de bine îndeplinite de către ofițerul DIICOT Suceva, Cristian Vasilcău. Cum, domnilor procurori DNA nu știți cine e Vasilcău? Ăla de s-a autointitulat Dumnezeul Sucevei pentru că are impresia că poate face orice îi poftește inima. Adică să ia mită. Cât mai multă și de la cât mai mulți. Și atunci toată lumea e fericită. Dacă însă DNA-ul nu ar mai ridica din umeri în privința acestui golănaș și ar face să-i tremure puțin cămașa pe el, poate că s-ar termina și cu mânăriile. Și nu numai Lenuței din Pleșcoi i s-ar lua înapoi gențile și pantofii ci ar rămâne și Puzdrea fără toată averea pe care a dobândit-o doar ilegal.

INCREDIBIL !!! Politistul Cristian Vasilcau -un adevarat Dumnezeu la DIICOT Suceava!

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *