Dezvăluiri îngrijorătoare despre relaţia României cu SUA şi presupusul şantaj la Klemm: ‘Diplomația americană este extrem de deranjată’

noiembrie 20, 2017

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, ar fi fost şantajat de Liviu Dragnea în chestiunea rachetelor Patriot, a susţinut Rareş Bogdan, sâmbătă, într-o declaraţie pentru STIRIPESURSE.RO. Afirmaţiile realizatorului tv sunt contrazise de Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, el însuşi realizatorul unei emisiuni la Realitatea TV.

 

„Din surse diplomatice foarte bine documentate, de la Washington și de la București, vă pot spune că ideea șantajului la Ambasadorul Klemm de către Dragnea nu este reală. Acesta nu a condiționat în ultima întâlnire cumpărarea de armament de către Guvernul României de acceptarea de către SUA a legilor justiției sau ‘rezolvarea’ anumitor dosare penale”, a declarat Alexandru Cumpănaşu pentru STIRIPESURSE.RO.

Preşedintele CNMR susţine că ambasadorul nu va fi înlocuit, în ciuda informaţiilor vehiculate în spaţiul public. „Mandatul lui Hans Klemm nu va fi întrerupt, cel puțin nu anul acesta, în ciuda speranțelor multora. Din informațiile mele, ambasadorul Klemm va continua mandatul, dar în această perioada este normală vehicularea unor posibili înlocuitori, ținând cont că a rămas mai puțin de jumătate din mandatul lui Klemm”, a mai precizat Cumpănaşu.

Potrivit lui Alexandru Cumpănaşu, oficialii de la Washington sunt îngrijoraţi şi cu privire la situaţia presei din România.

„În ambele situații, diplomația americană de la Washington este extrem de deranjată de folosirea numelui lui Klemm și al Departamentului de Stat pentru justificări de către una sau alta dintre taberele politice de la București, a unor acțiuni radicale ce șubrezesc parteneratul strategic România. Există, în schimb, în întregul mediu diplomatic, o îngrijorare serioasă legată de limitările libertății de exprimare a jurnaliștilor nu doar în cazul grav al Agerpres, dar și în cazul unor trusturi private de presă, unde interesele/sursele de finanțare obscure ale acționarilor sau șefilor conduc la derapaje grave editoriale și abuzuri unilaterale în relația cu jurnaliștii. Motiv pentru care mediul online a devenit principala sursă de documentare a mediului diplomatic”, a mai declarat preşedintele CNMR pentru STIRIPESURSE.RO.
Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *