Directorul METROREX a DEMISIONAT astăzi. Iată de ce şi-a prezentat şeful de la METROU demisia

martie 24, 2015

Directorul general al Metrorex, Aurel Radu, şi-a dat demisia, după discuţii cu ministrul Transporturilor, conducerea companiei find preluată, temporar, de directorul de Investiţii şi Achiziţii Publice al administratorului reţelei de metrou, Cătălin Homor.

„Membrii Adunării Generale a Acţionarilor din cadrul Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex SA au luat act de renunţarea la contractul de mandat pentru funcţia de director general a domnului Aurel Radu. Demisia acestuia este urmarea discuţiilor recente avute cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus”, a anunţat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Ministerul nu a comunicat motivele demisiei.

Presa a relatat că procurorii DNA au făcut recent percheziţii la Metrorex, fiind suspectate fapte de corupţie în cazul licitaţiei prin care compania vrea să cumpere peste 50 de trenuri de metrou, şi că din alte vagoane, cumpărate deja, cad şuruburi şi lipsesc piese, situaţia fiind şi în atenţia SRI.

Totodată, compania a generat proteste din partea călătorilor după ce a anunţat că vrea să majoreze tarifele la sfârşitul lunii martie şi să elimine abonamentul de 62 de călătorii, pregătind totodată cheltuieli mai mari cu bonusurile angajaţilor şi contractul de mandat al directorilor.

Aurel Radu conduce Metrorex din anul 2012.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *