Donald Tusk anunţă că nu are încă sprijinul tuturor statelor UE pentru acordul de tranziţie de după Brexit

martie 20, 2018

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a declarat marţi că nu are încă, la două zile înaintea summitului UE de la Bruxelles, sprijinul tuturor statelor membre în ce priveşte termenii perioadei de tranziţie post-Brexit prezentaţi luni, transmite AFP. ‘Ieri (luni, n. red.), negociatorii noştri au găsit o soluţie cu privire la mai multe părţi ale acordului de retragere. Dacă toate cele 27 de state membre îl pot saluta la Consiliului European, rămâne o chestiune deschisă’, a afirmat Tusk, în scrisoarea de invitaţie adresată şefilor de stat şi de guvern din UE pentru reuniunea care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles, conform Agerpres.

 

‘Am nevoie încă de câteva ore pentru a consulta unele dintre statele membre cele mai îngrijorate’, a adăugat el. Liderii europeni se vor reuni vineri dimineaţă, fără premierul britanic Theresa May, pentru ‘a evalua progresele în negocierile cu Regatul Unit şi a adopta liniile directoare’ care vor ghida Comisia Europeană în discuţiile privind cadrul viitoarei relaţii UE – Marea Britanie.

În scrisoare, Donald Tusk nu precizează ce puncte din proiectul acordului de retragere pun probleme, nici căror state membre. Tusk insistă însă asupra faptului că protejarea drepturilor cetăţenilor ‘va fi întotdeauna prioritatea numărul 1 a UE’, ceea ce, spune el, ‘am reuşit’. ‘Cetăţenii europeni vor fi complet protejaţi de consecinţele Brexit-ului’, dă asigurări preşedintele Consiliului European.

Europenii au obţinut în special ca britanicii şi cetăţenii din UE-27 care vor sosi în perioada de tranziţie în UE, respectiv în Marea Britanie, să beneficieze de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi cei sosiţi anterior Brexit-ului. Principalul obstacol în negocieri rămâne problema frontierei dintre Republica Irlanda, membră a UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord. Faptul că britanicii au acceptat că pe masă se afle toate opţiunile, inclusiv cea de creare a unui ‘spaţiu reglementar comun’ care să includă UE şi Irlanda de Nord, ‘este de bun augur pentru restul negocierilor’, subliniază Donald Tusk în scrisoarea menţionată.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *