După Puzdrea, un alt afacerist român angajează ucigași să-și omoare adversarii

august 29, 2015

Cum se rezolvă antipatiile în România de către afaceriștii plini de bani? Nimic mai simplu. Se ia un slugoi care e în stare de orice ca să mai capete niște bani în plus sau se angajează un ucigaș de meserie care se plătește cu o sumă uriașă, se dă ordin și problema e ca și rezolvată. Dar ce te faci dacă ucigașul se sperie înainte să se apuce de treabă și spune totul poliției? Pe unde mai scoți cămașa? La asta nu s-a gândit un afacerist din localitatea Vama, județul Suceava, care, stăpân peste o pădure întreagă s-a gândit că trebuie să-și omoare adversarul.

Ce metodă a găsit? A chemat un angajat de-al său și l-a pus în fața faptului împlinit. Numai că bărbatul, speriat de moarte că ar putea putrezi în închisoare pentru această faptă, s-a dus și a spus totul. Acum, marele afacerist a ajuns în spatele gratiilor, iar dacă se va dovedi că acuzațiile sunt adevărate, numai Dumnezeu știe când va mai vedea lumina zilei. Nu același lucru s-a întâmplat și cu stăpânul ilegal al complexului Flora, Dumitru Puzdrea, care are la activ două tentative de omor. Prima persoană pe care a vrut-o sub pământ a fost chiar fostul său asociat de la complexul Flora, arhitectul Năstase Cătălin. Desigur ne vom întreba cu ce i-a greșit domnul Năstase? Cu nimic, este răspunsul, ba din contră. Arhitectul a fost pionul principal în transformarea complexului Flora într-unul din en-gros-urile cele mai importante din țară. Dar când Puzdrea a trebuit să împartă profitul, nenorocit cum îl știm, a întors foaia urgent și a considerat că e mult mai bine dacă îl aruncă efectiv din societate, deși domnul Năstase deținea o funcție extrem de importantă în acea firmă, cea de președinte. Numai că plecarea acestuia nu rezolva cea mai mare problemă a mafiotului Puzdrea, aceea de a pune mâna pe acțiunile pe care arhitectul le deține și acum la complex.

De ce înnebunise Puzdrea cu acele acțiuni? Primise o ofertă incredibilă de la niște afaceriști turci și era momentul cel mai potrivit ca el să scape de complexul Flora, plin de bube negre, să pună mâna pe banii obținuți apoi să dispară din România pentru totdeauna. Arhitectul Năstase nu e însă o persoană pe care Puzdrea îl poate speria atât de ușor. Așa că nenorocitul a mers mai departe și i-a alungat din complex și pe frații fostului său asociat, care au avut acolo un lanț de restaurante care mergea excelent, iar banii evident erau băgați în buzunar de acest nenorocit. Care a fost motivul pentru care domnii au fost tratați în ultimul hal? Nu au vrut să-și trădeze fratele. Nici acest lucru nu l-a făcut pe Năstase Cătălin să cedeze. Nu a vrut să-i dea acțiunile cu titlu gratuit așa cum îi impusese Dumitru Puzdrea. Șobolanul a înnebunit atunci de tot și, în colaborare cu prietenii săi din poliție, i-a făurit un fals dosar de terorism arhitectului, apoi i-a trimis mascații în propria locuință, noaptea. Și e greu de spus ce-a fost în sufletul acestuia când și-a văzut copiii tremurând de frică în fața unor namile care mai aveau puțin și spărgeau pereții la ordinul lui Dumitru Puzdrea. Nici așa golanul nu și-a atins scopul. Atunci a apelat la ultima carte: a angajat un ucigaș de meserie, i-a plătit o sumă imensă și i-a dat un singur ordin, acela de a-l ucide pe Năstase Cătălin.

Dar, ce să vezi? Din motive doar de el știute acesta s-a dus singur la arhitectul Năstase și i-a recunoscut adevărul! Ba chiar și-a cerut și iertare. Planurile lui Puzdrea au fost dejucate, de ochii lumii i s-a întocmit un dosar penal, însă acesta a dispărut în doi timpi și trei mișcări. Câinii din poliție și justiție se vede treaba că primiseră porții bune de mâncare… Pentru că totul i-a mers ca la carte, Puzdrea nu și-a făcut nici un fel de probleme în a avea în posesia mai multe arme pe care le folosea chiar dacă nu avea permis de port armă. Când a considerat că a venit momentul ca să demonstreze cine este cel și cât de grav încalcă legea fără ca cineva să-l deranjeze, mafiotul a scos arma și a tras. În doi bărbați nevinovați care au parcat mașina în fața vilei sale din Sinaia, pentru că vroiau doar să mănânce ceva la restaurantul situat în apropiere. Iar s-a făcut la mișto un dosar penal și iar a fost mușamalizat. Ce e legea pentru Dumitru Puzdrea? O simplă bagatelă, nu-i așa? Dar Puzdrea se spune că mai are ceva la activ. O moarte, neelucidată până acum. Cea a fostului director al cotidianului Adevărul, jurnalistul de renume Dumitru Tinu.

Și împotriva acestuia Puzdrea avea un cui mare. Tinu a fost singurul care și-a permis să publice despre el toate măgăriile pe care le făcuse. Și Puzdrea se spune că l-a așteptat la cotitură. De data asta nu s-a angajat un ucigaș plătit, ci a avut loc un accident de  mașină în urma căruia ziaristul și-a pierdut viața. Deși toate probele spun că nu avea cum. Dar cine să descopere adevărul? Cui îi pasă? Ce l-a dat de gol pe Dumitru Puzdrea? O afirmație pe care nenorocitul a făcut-o atunci când a aflat că Dumitru Tinu a trecut la cele veșnice: s-a bucurat atât de tare încât, aflat în biroul său, a desfăcut sticle de șampanie și a exclamat cât a putut de tare că a mai scăpat de încă unul. Deci, fuseseră mai mulți pe lista neagră a lui Dumitru Puzdrea. Cât privește implicarea justiției în acest asasinat pentru că altceva nu poate fi, e nulă. Toți s-au șters pe mâini. Vorba proverbului, mortul e de vină. Ce facem cu acești afaceriști fără inimă care-și rezolvă problemele omorând oameni nevinovați? Cum le tăiem aripile? Va exista vreodată vreo justiție adevărată care să-i pedepsească pentru toate faptelelor? Sau ne putem aștepta să fie împușcați de unul ca Dumitru Puzdrea la drumul mare?

Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *