Elena Udrea a scris o carte despre ultimii doi ani din viaţa ei. Când urmează să fie lansată

decembrie 2, 2016

Elena Udrea se pregăteşte să lanseze o carte în perioada Crăciunului sau cel târziu la începutul anului 2017, despre tot ce i s-a întâmplat în ultimii doi ani, a măturisit aceasta într-un interviu acordat News.ro. Un alt proiect pe care Udrea vrea să-l vadă cu orice preţ realizat este „Institutul Fericirii”, pentru că este convinsă că poate să facă oamenii să fie mai fericiţi.

”Am început s-o scriu după ce am ieşit din arest şi, iniţial, am vrut să se numească „72 de zile în cătuşe”, ulterior mi-a mai trecut sentimentul acela de supărare pentru ce s-a întâmplat şi cumva a mai scăzut în mine furia aceea pentru ce am văzut acolo şi toate nedreptăţile care se întâmplă. Eu însămi m-am îndreptat mai mult către religie şi către fericire şi am mai schimbat, am reorientat cartea în sensul în care povestesc aceşti doi ani din viaţa mea”, a afirmat Elena Udrea, într-un interviu acordat News.ro.

Cartea este aproape gata şi urmează să fie lansată ori până la Crăciun, ori în 2017.

”(…) M-ar fi ajutat foarte mult şi în campanie, pentru că spun acolo lucruri, momente din anii aceştia care, cumva, celor care sunt interesaţi cum sunt eu, ce e adevărat din ce se spune despre mine, poate că pe mulţi i-ar fi lămurit. Din păcate, n-o să fie gata. O să fie probabil până la Crăciun, sau dacă nu, anul viitor ca să fiu sigură şi că iese exact ce trebuie”, a spus Udrea.

Un alt proiect al Elenei Udrea care este în stadiul de finalizare este ”Institutul Fericirii” pentru care ea susţine că a cooptat deja persoane cunoscute care să i se alăture, însă în această perioadă, din cauza campaniei electorale, nu mai are timp să se ocupe de el.

”Tare mult mi-aş dori să fie eficient. Am vorbit chiar cu persoane cunoscute – nu le dau acum numele că nu am acceptul lor – care să intre în board-ul acestui institut, pentru că va fi sub formă de asociaţie şi va fi nevoie să fie câteva persoane. Avem statutul, dar a venit campania şi oamenii iar s-au ferit (să-şi asocieze imaginea cu a Elenei Udrea – n.r.), că la noi totul se opreşte când e cu politică. (…) Categoric fac institutul, lumea aşteaptă şi chiar îmi spuneau colaboratorii că, la momentul la care am vorbit despre el, întrebau în judeţe. Oamenii îşi întrebau parlamentarii, ştiind că are legătură cu mine: «Face doamna Udrea şi la noi aici Institutul Fericirii?». Chiar dacă ei nu au înţeles foarte bine cum, dar toată lumea vrea să fie fericită”, a arătat Udrea.

Ea şi-a exprimat speranţa că într-un fel sau altul va reuşi să îi ajute pe oameni să fie fericiţi, fiind convinsă că este capabilă să facă acest lucru. ”Eu chiar cred că aş putea. Alături de specialişti, preoţi, psihologi, asistenţi de dezvoltare personală, acesta este motivul pentru care eu însămi mi-am ales să fac masterat în teologie pe consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială, tocmai ca eu însămi să pot să activez în cadrul acestui institut”, a precizat ea.

Udrea şi-a făcut deja programul, astfel încât va putea să vină şi la serviciu, în Parlament, în cazul în care va câştiga un mandat ca independent la Camera Deputaţilor, dar şi să nu piardă cursurile de la master.

”La şcoală am joi şi vineri, iar parte din cursuri se fac online şi chiar şi acum se fac online. Intrăm în legătură cu colegi de grupă, cu profesori şi parte din cursuri le putem face şi online. Eu mă bucur. Pentru mine a fost, după 20 de ani să reintri în atmosfera aia chiar de studenţie, a fost interesant şi emoţionant. Mă simţeam… mai aveam puţin şi eram cu bentiţa pe cap şi cu flori în mână către doamna dirigintă. Va fi frumos şi este chiar lucrul pe care eu încerc să-l spun oamenilor – fericirea se dobândeşte şi cu bunătate în pimul rând, cu credinţă şi încredere”, a mai spus Elena Udrea.

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *