Elena Udrea poate fi extrădată din Costa Rica, în penitenciar în România

iunie 6, 2018

Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, dar trebuie să fie extrădată din Costa Rica.

 

Elena Udrea a primit marți o veste neplăcută în Costa Rica: instanța a condamnat-o definitiv la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Cum fostul ministru a precizat deja că nu intenționează să se întoarcă de bunăvoie în țară în aceste condiții, rămâne ca autoritățile statului român să înceapă demersurile pe lângă oficialii din Costa Rica, țara unde Elena Udrea a cerut azil politic.

Jurnalistul Adevărul Liviu Avram a explicat, la Realitatea TV, cum poate fi adusă în țară Elena Udrea.

”Nu avem tratat bilateral de extrădare cu Costa Rica, dar ambele țări sunt semnatare ale Convenției ONU împotriva Corupției. Acolo, ambele țări s-au angajat ca în cazul unei condamnări, printre altele, pentru corupție, să nu acorde azil politic. Doamna Elena Udrea poate să aștepte un an de zile până când cererea sa va fi examinată de autoritățile din Costa Rica. Negreșit, sentința de azi ar trebui să ajungă la dosar. E de așteptat ca autoritățile să constate că doamna Elena Udrea a fost condamnată pentru corupție și pe acest criteriou să nu îi acorde azil politic și să o expedieze în România. Eu nu exclud ca autoritățile din Costa Rica să grăbească procedura. Acel termen de un an era un termen maxim în care îi putea fi examinată cererea de azil”, a explicat Liviu Avram.

Elena Udrea a explicat și de ce a ales Costa Rica pentru a se refugia. ”Am gândit o tara care sa aiba un respect deosebit pentru drepturile si libertățile fundamentale ale omului. Și pentru că am verificat, si dintre toate tarile care asigură protecție celor care se considera persecutati, Costa Rica are sistemul legislativ cel mai bine construit pentru a oferi celor care demonstrează că au drepturile încălcate, protectia de care au nevoie”, a spus fostul ministru.

Cum a obținut Elena Udrea statutul de refugiat?

”Am solicitat statutul de refugiat, justificând cererea pe două paliere. Primul a fost palierul general, cu toate abuzurile care se petrec în România în ultimii ani, abuzuri demonstrate în mod public în atâtea cazuri diferite de cazul meu, dar și menționate în documente și rapoarte oficiale. Am citat documente ale Departamentului de Stat al SUA, din Parlamentul European. Am arătat apoi cazul meu particular, războiul pe care îl duc cu foști șefi ai SRI și șefi din Justiția din România, procesele care mi s-au înscenat ca urmare a unor denunțuri pe care le-am făcut și ca urmare a acestei lupte personale pe care o am cu cei care au creat un sistem de abuzuri în România. Faptul că mi se încalcă dreptul la un proces echitabil”, a spus Elena Udrea la Realitatea TV.

”Am demonstrat că drepturile mele în, România sunt încălcate, că sunt ținta unui plan de eliminare din viața publică și viața politică”, a spus ea. ”Probele au fost suficient de puternice încât comisia care m-a audiat să îmi ofere acest statut”, a mai spus Udrea.

 

Procurorii DNA spun că statul ar fi fost păgubit cu 2 milioane de euro, în 2011. Bani ar fi fost daţi ilegal de Ministerul Dezvoltării firmei care a organizat Gala de Box în care Lucian Bute îşi apăra titlul mondial.

Tot în acest dosar, a fost condamnat și Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, care a primit cinci ani de închisoare.

Celelalte pedepse în dosar sunt: Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, trei ani de închisoare cu executare; Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *