Gabriela Firea dezvăluire care cutremură PNL

noiembrie 7, 2016

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, lansează pe piață o ipoteză care arată că planul Dacian Cioloș – premier al PNL este una care decurge de cel puțin șase luni de zile. Firea susține că Dacian Cioloș este ipocrit, pentru că el s-a înțeles cu liberalii și colaborează.

”Cred că Dacian Cioloș este imaginea completă a ipocriziei politice, în care am fost cu toții mințiți că va fi un Guvern cu un mandat de scurtă durată, dar observăm că totul se duce într-o altă direcție.

Am văzut și eu că domnul Cioloș spune că este ușor nemulțumit de faptul că PNL îi folosește imaginea. Să nu-mi spună nimeni că aceste afișe s-au realizat în 10 zile. Este o strategie care durează de cel puțin 6 luni de zile. Contactarea unei agenții de publicitate, o ședință foto, mesajul politic sunt niște proceduri care durează și nu se face în 10 zile.

Noțiunea de tehnocrat și ideea de tehnocrat capătă o conotație negativă pentru că de acum încolo toată lumea se așteaptă ca tehnocrații să dea năvală în politică cu prima ocazie, deși ei au promis altceva.

La acest miting au participat 12.500 de persoane, după cifrele Jandarmeriei, nu 30-35000 de persoane, cum visează președintele PNL București. Oricum, acest miting nu va șterge imaginea lăsată de declarațiile ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, care i-a făcut pe români trântori”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *