GAZE DE ŞIST. Chevron, după anunţul lui Ponta: Nu am finalizat studiul de evaluare din România

noiembrie 9, 2014

Studiul Chevron pentru evaluarea potenţialului de gaze de şist în România nu a fost încă finalizat, au declarat luni reprezentanţii companiei, la o zi după ce premierul Ponta a afirmat că se pare că ţara nu dispune de rezerve de gaze de şist şi s-a bătut, astfel, pe ceva ce nu are, relatează Reuters, citată de Mediafax.

“Se pare că nu avem gaze de şist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem. Nu cred că ne-am bătut pe ceva care există”, a spus Victor Ponta duminică, fără să prezinte detalii, motivând că nu poate spune mai mult de atât.

Analiza datelor colectate de Chevron în timpul operaţiunilor de exploatare a gazelor de şist din România este încă în curs de desfăşurare, au declarat reprezentanţii companiei pentru Reuters.

Grupul american Chevron a finalizat în luna iulie activităţile de exploatare la prima sondă din România, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri.

 Compania americană mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania a mai obţinut, în urmă cu o lună, şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti.

După ce compania Chevron a obţinut, în 3 octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.

Consultantul politic Cozmin Guşă a comentat la Realitatea TV declaraţia premierului Ponta privind inexistenţa gazelor de şist în România, precizând că, dincolo de impactul emoţional, anunţul are un efect practic direct, care constă în necesitatea rescrierii strategiei enrgetice.

“Nu l-am văzut pe premier, dar am citit monitorizarea emisiunii şi din acea monitorizare am văzut că în Victor Ponta şi-a cântărit foarte bine afirmaţiile. Felul în care a făcut această afirmaţie şi faptul că a repetat-o, ba chiar a întărit-o, ne arată că verdictul e unul serios. Dincolo de impactul emoţional, în special pentru telespectatorii Realitatea TV, care a mediatizat protestele împotriva exploatării gazelor de şist, aici e vorba despre lucruri srioase, unele legate de strategia energetică, care trebuie rescrisă, şi celelalte legate de angajamentele unor companii multinaţionale angajate în această direcţie a gazelor de şist”, a spus Guşă.

“Din punct de vedere geoeconomic asta schimbă datele problemei, a investiţiilor. Ce rămâne în urmă, rămâne foarte multă energie consumată degeaba în mediul politic, foarte mulţi nervi şi stres al unor omeni din România care s-au văzut ameninţaţi. Afirmaţia mai arată totuşi o anumită problemă. Nu erau prea multe dovezi că gazele de şist ar exista şi atunci e posibil să fi fost doar un joc de scenă, precum privatizarea Oltchim”, a spus consultantul politic.

În vreme ce a admis că afirmaţia lui Ponta ar putea să conteze electoral, Cozmin Guşă a subliniat că nu doreşte să o comenteze într-o astfel de cheie. “Afirmaţia trebuie analizată de către specialişti şi apoi trebuie modificată strategia energetică a României şi după aceea, după ce s-a terminat campania, o să ne dăm seama ce s-a întâmplat cu această energie irosită”, a spus consultantul.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *