Guvernul a decis, pe ascuns, mutarea Ambasadei României în Israel la Ierusalim

aprilie 20, 2018

Guvernul a decis, pe ascuns, mutarea Ambasadei României în Israel la Ierusalim; Anunțul a fost făcut, joi seară, de liderul PSD Liviu Dragnea, al Antena 3. Interesant este că purtătorul de cuvânt al Executivului spunea, miercuri, în briefingul organizat după ședința de Guvern că nu știe nimic despre un astfel de Memorandum și că nu comentează acest subiect. O altă problemă o constituie faptul că președintele Klaus Iohannis afirma, la începutul anului, că își menține decizia de “abținere” în cazul mutării ambasadei la Ierusalim.

Miercuri, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu a fost întrebat dacă pe ordinea de zi a existat un Memorandum prin care Guvernul stabilește mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv, unde se află în prezent, la Ierusalim.

”Nu am niciun comentariu pe acest subiect”, a răspuns Nelu Barbu. ”Eu nu am văzut un memorandum de acest gen. Nu am văzut și nu am niciun comentariu pe acest subiect”, a repetat Nelu Barbu.

Joi seară, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, la Antena 3, că Guvernul a adoptat acest Memorandum.

”Guvernul a adoptat un memoranum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puțin important. Are valoare simbolică uriașă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influență nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relații speciale de foarte mulți ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administrația americană”, a spus liderul PSD.

El a continuat: ”Suntem practic a doua țară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate și cred că va aduce niște beneficii pe termen și scurs, și mediu și lung pentru România. Trebuie să folosim această șansă uriașă”.

Potrivit prevederilor legale, Memorandumul este instrumentul prin care se supune spre aprobare initierea negocierii si/sau semnarea unui tratat international, respectiv suspendarea aplicarii unui tratat, in conformitate cu prevederile Legii nr. 590/2003.

Memorandumul poate fi elaborat în cazul in care este necesara o decizie a Guvernului intr-o anumita problematica. Memorandumul va fi avizat de institutiile implicate si va cuprinde descrierea respectivei probleme si propuneri pentru rezolvarea acesteia.

 Memorandumul este un act intern al Guvernului, care nu se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

În decembrie 2017, Liviu Dragnea anunța că Ambasada României din Israel ar trebui mutată la Ierusalim.

Afirmația președintelui Camerei Deputaților a fost făcută la Parlament, el arătând că este o opinie personală.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *