În spitale ar putea apărea ”Biroul Pacientului”. Persoanele nemulțumite de serviciile medicale vor putea reclama doctorii și asistentele

ianuarie 27, 2017

În spitale ar putea apărea ”Biroul Pacientului”. Potrivit unei inițiative legislative aflată încă în lucru, un grup de parlamentari dorește ca bolnavii să poată reclama conducerii spitalelor, prin acest birou, dacă nu au fost bine tratați în unitatea medicală respectivă.

Un grup de parlamentari vrea să implementeze în toate unitățile medicale din țară, de stat sau private,“Biroul pacientului”, un loc în care oricine își poate spune păsurile despre modul în care este tratat în spital.

Este vorba despre un concept care funcţionează deja cu succes în ţările din Vestul Europei şi care este de fapt o interfaţă între pacienţi, aparţinători şi personalul medical din instituțiile medicale.

”Prin înfiinţarea acestui birou, pacienţii, foştii pacienţi, familiile, aparţinătorii şi personalul medical se vor putea adresa în cazul în care vor fi nemulţumiţi de calitatea serviciilor medicale, dar și dacă vor avea o sugestie sau o recomandare. Vor putea spune dacă nu au fost trataţi cu respect și vor putea să înregistreze o reclamaţie. Tot aici li se vor da informaţii legate de procedura medicală, tratament, sau pur şi simplu dacă vor dori să transmită mulţumiri pentru felul în care au fost îngrijiţi”,  spune senatorul PSD Sorina Pintea (foto), fostul manager al Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, unde urmează să fie înființat un astfel de serviciu.Sorina Pintea

Prin înființarea Biroului pacientului, se dorește se să rezolve problemele, înainte ca acestea să devină majore.

În fiecare spital, vor fi angajate persoane independente, cu abilități în comunicare. Acestea vor fi interfața dintre reclamant și medic. De asemenea, prin crearea acestor birouri, se doreşte creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor, promovarea drepturilor şi responsabilităţilor pacienţilor şi schimbarea atitudinii pacienţilor faţă de cadrele medicale dar şi a cadrelor medicale faţă de pacient.

”Pornind de la ideea colegei noastre, vrem să facem un proiect legislativ prin care să obligăm toate unitățile spitalicești, de stat sau private să aibă un astfel de birou. Cred că este necesar să ajutăm atât pacientul cât și medicul să remedieze anumite probleme. Biroul nu va fi doar pentru reclamații ci și pentru sugestii sau de ce nu, mulțumiri aduse celor care au pus umărul la vindecarea respectivului pacient. Ca să nu se creeze probleme, pacienții vor vorbi cu un mediator, care va spune doleanțele acestora atât conducerii unității medicale dar și personalului medical căruia i se adresează”, ne spune deputatul PMP Petru Movilă (foto), unul dintre inițiatorii actului normativ.Petru Movilă

Intenția vine într-o perioadă în care apar din ce în ce mai multe situații neverosimile în unitățile medicale din România, cum ar fi cea în care pacienții erau legați de paturi.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *