În ziua „inaugurării”, deschiderea stațiilor de metrou Laminorului și Străulești se amână pentru 2017

decembrie 19, 2016

Metrorex amână pentru anul 2017 deschiderea staţiilor Laminorului şi Străuleşti, de pe magistrala patru. Deschiderea, anunțată inițial pentru astăzi, a fost amânată pentru primul trimestru din 2017, din cauza nefinalizării unor lucrări privind detecția și alarmarea la incendiu.

Iată comunicatul Metrorex:

La începutul lunii decembrie 2016, Metrorex a demarat verificările în vederea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii  Magistrala 4 – Extinderea cu două noi staţii de metrou: Laminorului şi Străuleşti. Acestea sunt situate în partea de nord a Bucureştiului şi sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti, în lungime de 2,1 km.

Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidenţiat finalizarea tuturor  lucrărilor  de arhitectură, finisaje, lifturi şi escalatoare, cale de rulare, instalatii electrice şi sanitare, instalaţii PSI, instalaţii de ventilaţie, telefonie şi ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcţionare, astfel încat probele tehnologice aferente instalaţiilor precum şi ale circulaţiei trenurilor să poată fi efectuate.

Întrucât la acest moment, nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor, precum şi continuarea lucrărilor nefinalizate  pentru a putea fi create condiţiile de punere în funcţiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017).

Circulaţia cu pasageri pe această secţiune va fi anunţată public dupa finalizarea probelor.

Proiectul Magistrala 4 de metrou – Gara de Nord – Lac Străuleşti: Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti realizează extinderea M4 în zona de nord a Bucureştiului cu încă două staţii, Laminorului şi Străuleşti, cu tunelele şi galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un Park&Ride şi un depou. Lungimea totală a secţiunii va fi de 2,1 kilometri. Valoarea totală a proiectului este de 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro).

Prin punerea în funcţiune a Magistralei 4 de metrou, la finele lunii decembrie 2016, va fi facilitată legătura între sectorul 1 Bucureştii Noi, zona Parc Bazilescu (Ps Zarea) – Străuleşti şi centrul oraşului, fiind estimaţi aproximativ 50.000 călători pe oră şi sens.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *