Incidente la Untold 2017. Amenzi de 37.000 de lei şi sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

august 5, 2017

Echipaje impresionante de polițiști și de jandarmi au fost mobilizate la Cluj pentru a nu exista incidente la Untold 2017. Nu mai puțin de 37 de sancțiuni contravenționale și 17 avertismente au fost aplicate în cea de-a doua zi a festivalului, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Cluj.

Autoritățile au precizat că vineri au fost înregistrate 13 sesizări privind săvârșirea unor fapte penale. În toate aceste cazuri, cercetările sunt desfășurate de procurori.

În timpul concertelor, 402 persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor și asistență medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor şi prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici care patrulează în toate zonele în care se desfășoară activităţile festivalului.


12 oameni au ajuns la spital, unde au primit îngrijiri medicale și nu au necesitat internarea.

Reprezentanţii forţelor de ordine le recomandă celor care urmează să participe la acest eveniment să îşi supravegheze obiectele de valoare deţinute, să evite implicarea în orice fel de conflict, să nu răspundă provocărilor, să nu consume băuturi alcoolice în exces sau alte substanţe interzise de lege şi să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie sau jandarmerie dacă au nevoie de ajutor sau dacă asistă la comiterea unor fapte grave.

Organizatorii Untold estimează o participare de peste 300.000 de persoane în toate cele patru zile ale festivalului.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *