INCREDIBIL! Ce au găsit mascaţii în casa lui Cheloo!

martie 30, 2016

Cheloo de la „Paraziţii” a fost ridicat de mascaţi, în această dimineaţă, fiind acuzat de trafic de droguri. Locuinţa artistului este percheziţionată.
Potrivit informaţiilor obţinute de reporterii spynews.ro, anchetatorii au descoperit canabis în vila de vacanţă a acestuia de pe Valea Doftanei.
Artistul a fost săltat în acestă dimineaţă de mascaţi şi va fi audiat de procurorii DIICOT Ploieşti. Rapperul este suspectat de deţinere şi consum de droguri. Zece percheziţii se desfăşoară acum în Prahova şi București, inclusiv la domiciliul artistului. În acest dosar vor fi audiate alte 90 persoane. Dacă este vinovat, solistul riscă să ajungă după gratii.

Cheloo, pe numele real Ion Cătălin Ştefan, este al doilea membru al trupei Paraziţii care ajunge sub lupa anchetatorilor.  Alexandru Frâncu(foto jos), bărbatul care alături de Cheloo a pus bazele trupei, a fost reţinut în urmă la finalul lunii ianurie alături de alţi doi complici, un bărbat şi o femeie, într-un dosar de trafic de influenţă.

onform unor surse judiciare, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţi Economice şi Direcţia de Operaţiuni Speciale au probat că artistul ar fi implicat într-o afacere de trafic de influenţă pentru obţionerea unui aviz de la Ministerul Culturii. Documentul ar fi fost folosit la obţinerea unei autorizaţii de construcţii, în zona centrală a Bucureştiului.

Pootrivit aceloraşi surse, poliţiştii au fost alertaţi de o persoană care s-a plâns de faptul că un bărbat le-a promis că le poate obţine actele necesare contra sumei de 10 mii de euro. În timpul verificărilor, poliţiştii au constatat că individul care ceruse banii mai avea doi complici, între care Frâncu şi o angajată a Ministerului Culturi.
Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *