Ioan Oltean și Dumitru Puzdrea, ați ajuns două hidre muribunde pe care le așteaptă pușcăria! ( VIDEO )

decembrie 6, 2015

În goana după tragedii, inundații, deszăpeziri, carnagii pe șosele, arestări, dezvăluiri incendiare, moțiuni de cenzură, mascați, cătușe și interlopi, uităm că desăvârșire să vedem care sunt adevăratele clanuri de mafioți a căror furăciune depășește orice gândire. Cine e de vină că fărădelegile, aranjamentele și complicitățile săvârșite de două hidre scârboase ale României, Ioan Oltean și Dumitru Puzdrea nu ies la iveală? Nu cumva justițiarii țării care se bat cu pumnul în piept că luptă să distrugă corupția până la ultima suflare?

 

 

Dat în gât de preotul pușcăriaș al bisericii

De când s-a aflat că Ioan Oltean a luat o șpagă de 600.000 de euro într-o biserică din Chitila, toată floarea cea vestită a parlamentarilor români sunt într-o panică generală. Nu pentru că e propus Oltean pentru arestare ci pentru că e foarte posibil să le vină rândul și lor cât mai repede posibil. Drept pentru care, fac orice să intre colegul Ioan Oltean și să mai rămână ei în libertate, cât le-o mai surâde norocul. Cine l-a dat în gât pe Oltean că a primit șpaga în sfântul lăcaș? Chiar fostul paroh al bisericii, Ion Adrian Alexandrescu, care și-a petrecut la rându-i niște ani buni în pușcărie și probabil a făcut acest gest pentru că nu și-a luat partea. Așa că i-a făcut-o lui Oltean, declarând cum l-a văzut el pe domnul din PDL cum a luat 600.000 de euro de la afaceristul Mihai Rotaru, implicat de asemenea în dosarul ANRP 4. Acestea fiind datele problemei, Comisia Juridică n-a mai avut încotro și a aprobat cererea de încuviințare a arestării lui Ioan Oltean, chiar dacă acesta începuse să plângă cu lacrimi de crocodil și să implore pe toată lumea să respingă solicitare, negând toate acuzațiile și susținând că a fost umilit de presă din cauza acestui dosar deschis de Direcția Națională Anticorupție. Dar când ați făcut măgăriile nu v-au podidit lacrimile, domnule Oltean? Când ați cumpărat cu bani negri zeci de terenuri, alături de iubita dumneavoastră, doamna Crinuța Dumitrean, nu v-ați gândit că e posibil ca un personaj neînsemnat teoretic să vă dea în gât? Acum a venit momentul să plătiți, domnule Oltean. Și nu doar pentru cei 600.000 de euro, ci și pentru afacerile mafiote pe care le-ați făcut alături de cel căruia i se spune regele mafiei românești, Dumitru Puzdrea, alături de care ați fost trup și suflet de la începuturile sale și până în acest moment. Sau, poate, cine știe, pune Puzdrea o vorbă bună pe la securiștii săi și scăpați mai ieftin.

 

Instituția condusă de Crinuța, la mâna PDL-istului

crinuc5a3a-dumitreanÎntre Ioan Oltean, anchetat acum pentru trafic de influență și abuz în serviciu și fosta Miss Bistrița, Crinuța Dumitrean, fosta șefă a ANRP între anii 2009-2011, cercetată acum pentru abuz în serviciu în formă deosebit de gravă. nu a fost doar o relație de amiciție. Asta pentru că Oltean îi era și șef dar și… iubit. Așa că doamnei Dumitrean nu i-a fost deloc greu să-i facă jocurile lui Oltean când se afla la șefia ANRP. Așa că despăgubirea record de 109 milioane de lei acordată acționarului Universității Craiova, Mihai Rotaru, cu vreo 90 de milioane mai mult decât i se cuvenea, nu a fost deloc greu pentru Crinuța. Cu alte cuvinte, se poate spune fără nici un fel de exagerare că nu Dumitrean conducea instituția, ci Oltean. Și pentru că erau pereche, trebuiau să aibă și afaceri tot… pereche. El terenuri în Voluntari, ea terenuri în Voluntari. Ea terenuri în afumați, el terenuri în afumați, evident cumpărate în același an. Apoi ea moșie în Tunari, el terenuri în Tunari. Ca să nu mai vorbim de faptul că tot Oltean a cumpărat terenuri pentru Crinuța ca… mandatar. Și dacă până acum toată lumea știa ce relație de iubire există între cei doi dar nu prea existau dovezi palpabile, acum Curtea Supremă a descoperit și niște fotografii intime cu cei doi, făcute chiar în biroul fostei șefe ANRP. Dar ce să vezi? Avocatul Crinuței spune că aceastea nu constituie temei al acuzării. Mai avem nevoie de vreun alt temei, când cei doi mai au puțin și intră la închisoare?

Democrație nu înseamnă să primească mafioții!

IOAN-OLTEANU-FANE-12Ați uitat domnule Oltean când spuneați că nu există democrație în România? Cine vorbește? Tocmai o lepră ca dumneavoastră? Democrație înseamnă ca oamenii care trebuie să-și primească despăgubirile care li se cuvin să vă dea dumneavoastră și ordinarului de Dorin Cocoș un procent de 30% că alfel nu intră în posesia lucrurilor care i se cuvine? Așa este cinstit în România? DNA nu știa de lucrurile acestea? Băsescu nu era informat? Sau și-a luat și fostul președinte comisionul de la Oltean așa cum a făcut și în cazul lui Puzdrea de la care a primit 4 milioane de dolari șpagă ca să-l ajute să pună laba pe terenul de la Flora? Nu cumva domnule Oltean, împreună cu Cocoș, Băsescu și alții de teapa lor ați declanșat calvarul prin care trece România? Cum vedeți domnilor anchetatori faptul că Oltean împreună cu Cocoș au făcut așa, dintr-o lovitură, un miliard de la fondul Proprietatea? Apropo, oameni ai legii care vă dați mari personaje care desființați mafia, știți că la un moment dat Olteanu nu a mai acceptat nici acel comision de 30%, ci vroia să cumpere dosarul ca să ia totul? Cum se face că nu ați văzut aceste lucruri până acum? Cu ce v-ați ocupat stimați domni? Cumva, tot cu șpaga? Sau v-ați chinuit să descoperiți cum și-a cumpărat Oltean voturi la bistrița și nu ați reușit să aflați adevărul?

Concedii în Egipt cu familia mafiotului de la Flora

imagesHaimanelele Oltean și Puzdrea nu sunt în cârdășie de ieri, de azi, întrucât politicianul se numără printre cei care l-au ajutat foarte mult pe mafiot în anii 2007-2008 să mușamalizeze mulțimea de dosare care i-au fost deschise în acea perioadă. De altfel, Ioan Oltean este cel care a sărit în ajutorul lui Puzdrea atunci când acesta a început scandalul și bătaia de joc la adresa fostului său asociat la complexul Flora, arhitectul Năstase Cătălin. Cum domnul Năstase era în acea perioadă amic cu doctorul Mohamad Yassin, cel care ulterior a fost considerat emisarul asumat al lui Traian Băsescu ambii având funcția de vicepreședinți ai Uniunii Arabilor din România, lui Puzdrea îi era îngrozitor de frică ca acesta să nu intervină în mare problemă cu care se confrunta arhitectul și să-i dea o mână de ajutor. Cine era cel mai în măsură să oprească acest ajutor? Ion Oltean, care știm bine că deținea funcții importante în PDL și drept urmare, nu i-a fost i-a fost greu deloc să-l cheme atunci pe Yassin și după o discuție lungă purtată între patru ochi, doctorul Mohamad s-a retras. E clar pentru toată lumea că dacă autoritățile interveneau atunci, nenorocitul de Puzdrea era astăzi doar o amintire a unei mafii trecute. Cum acest lucru nu s-a întâmplat pentru că oamenii legii au preferat mita în locul adevărului, astăzi Dumitru Puzdrea își pune în aplicare aceleași metode mafiote de lucru pentru a-și duce la îndeplinire toate planurile. Evident că acest serviciu al lui Oltean ca și multe altele pe care i le-a făcut lui Puzdrea nu a rămas nerăsplătit, așa că el a primit o șpagă de 50.000 de dolari. Ca nimeni să nu bănuiască nimic, Puzdrea i-a dat mălaiul lui Oltean făcându-se o hârtie între cei doi. Un fel de împrumut, evident fără nici un fel de valoare. Poate doar să deruteze pentru a mia oară vreun ofițer de poliție sau vreun procuror, în cazul în care s-ar fi ridicat cineva și ar fi vrut să descopere adevărul. Culmea este că această hârtie există și în acest moment, iar cine vrea să caute printre actele deținute de fiul lui Ioan Oltean, implicat și el în multe afaceri oneroase. Dar asta nu e tot pentru că familia lui Oltean cu cea a lui Puzdrea au petrecut concedii minunate în Egipt, toate treburile fiind aranjate evident prin firma ilegală de turism a Andreei Puzdrea, săgeata lui tata. Aceeași societate prin care Puzdrea le oferă și polițiștilor secției 2 poliție Firu Denisa, Lupu Marian, Ionuț Alexandru, Dănuț Lepădatu și evident celui mai mare peste ei, Voicu Mihai Marius cele mai incredibile deplasări în locuri exotice, drept răsplată că îi măsluiesc faptele ordinare. Poate că aceaste informații extrem de prețioase vă vor determina, domnilor anchetatori să luați măsuri și să începeți să-l strângeți puțin cu ușa pe Ioan Oltean și să descoperiți lucruri incredibile la care nu v-ați fi gândit niciodată. Foarte interesant este faptul că Oltean a declarat că nu-i e frică nici de beciul domnesc, nici de cătușe, ci doar de Dumnezeu și e gata să se ducă să ispășească orice fel de pedeapsă. Și pentru că Dumnezeu nu doarme, îl asigurăm pe domnul Oltean că nu va fi singur în pușcărie, ci alături de cel mai bun prieten al său, Dumitru Puzdrea. Cu Yassin a rezolvat-o Justiția divină de ceva vreme, el știe cum e să stai într-o celulă și să visezi la libertate. Jivinelor, trebuie să plătiți pentru tot răul pe care l-ați făcut de-a lungul timpului! Nu meritați iertare!

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

1 Raspuns

  1. decembrie 19, 2015

    […] a avut două mari pasiuni în viaţa sa, băutura şi bărbaţii, oare ce-ar fi putut învăţat Dumitru Puzdrea? Evident să devină un mojic din toate punctele de vedere. Un mojic care are impresia că are […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *