Ion Cristoiu îi face praf pe social democraţi: Sub conducerea PSD, România o ia razna

iunie 18, 2017

Criza politică imensă în care se află România în aceste momente ar fi din vina PSD-ului şi a lui Liviu Dragnea. Cel puţin asta susţine jurnalistul Ion Cristoiu într-un editorial extrem de dur la adresa social democraţilor.

„Suspendarea lui Traian Băsescu, Ordonanța 13, Criza politică din iunie 2017, sub conducerea PSD, cînd ți-e lumea mai dragă, România o ia razna. Presa din Europa, oaspeţii străini veniţi la Bucureşti nu obosesc a se ului de Criza politică fără precedent de care a fost lovită ţara începînd cu nefasta zi de miercuri, cînd 60 de PSD-işti din CExN, confundînd ţara cu latifundiile lor, au decis răsturnarea de către PSD a propriului Guvern.

Argumente că această Criză loveşte România şi nu pe ştabii PSD ale căror averi rămîn la fel de nesimţite ca şi înainte, au mai fost aduse în spaţiul public. Unul dintre ele se referă la condiţia de stabilitate a unei ţări aflate totuşi pe Marea agitată care e situaţia din Lumea de azi. Eu însă aş adăuga acestor argumente unul care ţine de ceea ce se numeşte necesara previzibilitate a unei ţări pentru amici și pentru dușmani.

Pe 3 iulie 2012, la doar două luni de la preluarea Puterii, fără un semn anterior, fără un motiv făcut public, PSD declanșează procesul de Suspendare a lui Traian Băsescu. În aceste două luni, Guvernul PSD – PNL n-a făcut nimic din ceea ce solicita interesul național. Au urmat două luni de Criză politică, de instabilitate, de blocare a tuturor treburilor publice, de intervenții ale Puterilor Garante în viața internă a României. Suspendarea lui Traian Băsescu nu şi-a găsit nici azi explicaţia”, scrie jurnalistul pe propriul blog.

Şi asta nu e tot. Tirul lui Cristoiu la adresa PSD-ului continuă. „Politica lui Noaptea, ca hoții! Prin asta s-a înțeles de obicei decizii luate noaptea, cum a fost adoptarea Ordonanței 13. Noaptea, ca hoții înseamnă însă decizii luate netam- nesam, fără un semn exterior că sunt pregătite, decizii constînd în forțarea unor proceduri. Scopul Modului de Operarea Noaptea, ca hoții! e luarea prin surprindere a opiniei publice, prinderea pe picior greșit a forțelor menite a contracara acțiunea antidemocratică și anticonstituțională, desfășurarea în viteză a întregii Operațiuni pentru ca făptuitorii să nu fie prinși asupra faptului.

Noaptea, ca hoții! înseamnă o acțiune politică în genul unui jaf de bancă în plin centrul Londrei. Cu ochii la ceas și cu urechile la sirenele Poliției. Netam-nesamul din politica PSD își are natura în esența ciocoiască a acestui partid. Fiecare judeţ fiind latifundia unui ciocoi PSD-ist, un ciocoi care consideră că-i put locuitorii judeţului şi de aia nu catadicseşte să le explice tot ce face el pe latifundie. La nivelul întregii ţări, conducerea PSD, alcătuită din aceeaşi boieri, se poartă cu ţara mai ceva decît boierul cu latifundia sa:

A urmat Ordonanţa 13. Şi ea stînd sub semnul aceleiaşi politici ca şi Suspendarea: Politica lui Noaptea, ca hoții. Venită după zăpăceala numită Guvernarea tehnocrată, Guvernarea PSD-ALDE a fost aşteptată ca una în stare, în fine, să reformeze din temelii România. Proiecte economice, Proiecte legislative, Proiecte morale aşteptau să fie puse în aplicare de o Guvernare deţinînd o forţă unică în postdecembrism.

Numeroasele guvernări postdecembriste n-au putut reface ţara din cauza coaliţiilor de guvernare, a unui Parlament în care voturile erau pe muchie de cuţit. Ce face întîi şi-ntîi noul Guvern? Se apucă de autostrăzi? Se apucă de relansarea investiţiilor? Se apucă de reforma legislativă? Nu. Se apucă, pe 15 ianuarie 2017, de o nebunie: Să dea o Ordonanţă de urgenţă care modifică radical Codul penal. Rezultatul acestei nebunii l-am văzut. Timp de aproape o lună România a fost blocată de tulburările de stradă provocate de nota de Lovitură banditească a Ordonanţei.

Guvernul Sorin Grindeanu s-a apucat în fine de marile proiecte. Toată lumea era mulţumită. Liderii PSD în frunte cu Liviu Dragnea făceau reverenţe pînă la pămînt în faţa acestui Guvernări. România părea să fi intrat pe drumul stabilităţii. Relaţia cu America se așezase în urma vizitei lui Klaus Iohannis. Vizita lui Sorin Grindeanu la Paris și întîlnirea cu premierul francez se anunțau drept primele semne ale unei politici românești de echilibru în relația dintre SUA și Uniunea Europeană. Se anunțase deja întîlnirea dintre Klaus Iohannis și Angela Merkel. Relația dintre Guvern și Președinței intrase pe făgașul relațiilor normale din punct de vedere constituțional. Şi deodată, fără nici un alt semn prevestitor, la finele lui mai PSD declanşează campania de dărîmare a guvernului PSD.

Miercuri, 14 iunie 2017, CExN retrage sprijinul politic propriului Guvern. Brusc, România e aruncată într-o Criză politică de o gravitate ieşită din comun. În cazul Suspendării, ţările din UE, Comisia Europeană au fost stupefiate de imprevizibilitatea României. La fel s-a întîmplat şi în ianuarie 2017. Acum, ţările UE, ţările NATO, Comisia Europeană se confruntă cu aceeași imprevizibilitate. Cînd ţi-e lumea mai dragă, România o ia razna. Istoria postdecembristă ne arată că România a luat-o razna în timpul Guvernării PSD. De ce? Pentru că, în ciuda unor semne încurajatoare date în unii ani, PSD a rămas acelaşi partid ca şi FSN-ul din 1990. Un partid al ciocoilor pentru care România e moșia lor”, a încheiat jurnalistul.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *