Klaus Iohannis:Aniversăm astăzi 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România

noiembrie 28, 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia aniversării a 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România, în care afirmă că „indiferent de contextul politic, spiritul şi identitatea românească au dăinuit pe întreg ţinutul bucovinean”.

„Aniversăm astăzi 97 de ani de la unirea Bucovinei cu România și, totodată, celebrăm pentru prima oară şi “Ziua Bucovinei”, sărbătoare instituită prin legea adoptată luna trecută de Parlamentul României. După aproape un secol și jumătate de ocupație străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă în 1775. Indiferent de contextul politic, spiritul şi identitatea românească au dăinuit pe întreg ţinutul bucovinean.

Este în primul rând meritul oamenilor, care nu au contenit să gândească, să simtă şi să trăiască româneşte în pofida tuturor vitregiilor la care i-a supus istoria. Bucovina ocupă un loc special în istoria naţiunii noastre şi în conştiinţa poporului român. Este locul copilăriei şi tinereţii poetului naţional, Mihai Eminescu, dar şi spaţiul unde se află Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare şi mormintele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa. Cu oamenii săi harnici ce preţuiesc și duc mai departe tradițiile şi obiceiurile populare, Bucovina este o invitaţie pentru descoperirea României profunde”, este mesajul lui Iohannis, postat pe Facebook.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *