Kovesi cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru urmărirea penală faţă de ministrul Rovana Plumb, în dosarul în care este implicată Shhaideh

septembrie 22, 2017

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea complicităţii la abuz în serviciu, în dosarul în care este vizat şi vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea CJ Teleorman. 

 

„Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie a ajutat la săvârşirea faptei penale reţinute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a iniţiat şi promovat HG 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 – 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, prin efectele respectivei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a trecerii Insulei Belina şi a Braţului Pavel, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei cu privire la forţa juridică a actului normativ.

Vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În acelaşi dosar a fost dispusă extinderea urmăririi penale şi faţă de Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum şi faţă de Ionela Stoian, director în cadrul MDRAP, Rodica Guşă, asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria şi Alexandrina Anduţa Diaconu, registrator-şef în cadrul aceleiaşi instituţii, pentru complicitate la abuz în serviciu.

„Din ordonanţa întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private”, se arată în comunicatul DNA.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *