L-a detronat amicul lui Puzdrea, șeful Baroului București, pe Borcea în materie de femei ușoare? (VIDEO)

ianuarie 8, 2016

Ştiţi de ce lumea îi demonizează atât de mult pe politicieni? Pentru că tot lumea a fost cea care i-a ridicat la rangul de zei. Însă în spatele uşilor închise, nume mari ale României nu ne-au demonstrat nimic altceva, decâ că s-au făcut de râsul lumii, schimbând de-a lungul timpului femeile mai ceva ca pe… ciorapi. Dar oare cine o fi în topul celor care se cred mai ceva ca celebrul Casanova? Cristi Borcea, mult prea mediatizat în ultima săptămână sau şeful Baroului Bucureşti, unul dintre prietenii de seamă ai mafiotului Dumitru Puzdrea?

*Cum reușesc Băsescu și Puzdrea să schimbe traiectoria dosarelor

Şase copii cu femei diferite

Faptul că fostul patron de la Dinamo este unul dintre cei mai curtaţi bărbaţi din România, nu mai e un secret pentru nimeni. Dinamovistul, aflat în arest pentru mulţi ani de acum încolo (nimeni nu ştie ce belele i se mai pun în cârcă), are nu mai puţin de şase copii cu trei femei diferite şi acum urmează al şaptelea pe care îl va aduce pe lume fotomodelul Valentina Pelinel, fosta soţie a politicianului Cristian Boureanu. Dar să vedem cine au fost femeile renumite care au trecut prin patul lui Borcea. Cea mai bine cotată în momentul de față rămâne tot prima soție a lui Borcea, Mihaela, în fața căreia în acest moment dinamovistul nu ridică ochii din pământ. Și știe el de ce… Următoarea pe lista lui Borcea este (și nu pentru mult timp de acum înainte) Alina, care i-a devenit nevastă Don Juan-ului după ce vreo opt ani i-a fost amantă. Bine, dar Alina nu a fost singura amantă a lui Borcea cât timp Mihaela i-a fost nevastă. Căci prin patul oficialului din Ștefan cel Mare s-a numărat și cântăreața Sonia Trifan dar şi manechinul Andreea Moroiţa, alături de care a fost văzut cum se distra de mama focului la munte de câteva ori. Mai mult, în anul 2007, Borcea a fost acuzat de oul politic Răzvan Bujdoiu, om politic, că ar fi provocat divorţul dintre el și cântăreaţa Ramona Bujdoiu, cu care se pare că Borcea a avut o altă relație de amantlâc. Nici vedeta Playboy-ului românesc Daniela Crudu nu a scăpat de ochii lui Borcea care, deși a fost prinsă cu dinamovistul, a declarat că nu-i plac băieții care au vreo treabă cu fotbalul. Ce-i drept, se pare că nu a avut nimic împotriva patronilor… Ultima dar nu cea din urmă cu care Borcea a avut legături amoroase a fost chiar judecătoarea care ar fi primit 220.000 de euro mită pentru a-l achita pe Cristi dar și pe Victor Becali în Dosarul Transferurilor, Geanina Terceanu. Și culmea este că ea însăși a recunoscut relațiile extraconjugale cu Cristi Borcea. Tot fostul finanțator al lui Dinamo se știe că mai are un copil cu o avocată alături de care deţinea un restaurant în Capital. De altfel, femeia i-a cerut la judecătorie recunoașterea fetiţei sale în vârstă de 7 ani.

Șoc! Șoc! Șoc! Vlasov a dat mită unui parlamentar și a primit șpagă de la Dumitru Puzdrea

Doamnelor avocate Halas și Popescu, nu vă e rușine să vă destrăbălați?

Dar Cristi Borcea se pare că nu e singurul bărbat care face le face curte doamnelor din înalta societate, ci și șeful Baroului București, un prieten de nădejde al spurcatului afacerist, Dumitru Puzdrea, falsul proprietar al terenului de la Flora. Cine adoră să stea în patul acestuia? Două dintre apărătoarele lui Puzdrea, avocatele nulități din punct de vedere profesional, Gina Halas și Mihaela Popescu. Tocmai pentru că îi oferă acestuia nopți de neuitat (acum nu știm dacă separat sau fac un menage a trois, așa cum se aude pe la colțuri), atunci când vreun client nemulțumit că a fost păcălit de cele două excroace face plângeri peste plângeri la Baroul București, hârtiile sunt aruncate direct la coșul de gunoi, fără ca șeful cel mare să aibă măcar curiozitatea să vadă ce e scris acolo.

 

Așa s-a întâmplat și când ordinara Gina Halas l-a păcălit pe fostul asociat al lui Puzdrea, arhitectul Năstase Cătălin cu nu mai puțin de 20.000 de euro. Și evident nu mai e cazul să spunem că toată povestea a fost pusă la cale de diavolul de la Flora. Povestea a avut loc cu câțiva ani în urmă când Halas a ajuns nu se știe cum în anturajul domnului Năstase și, prin vorbe viclene a reușit să-l facă pe acesta să o accepte ca și avocata a sa, femeia promițându-i că va face orice pe lumea asta ca să-i rezolve toate dosarele pe care le are deschide ba chiar urma să meargă mai departe și să deschidă și altele. O mincinoasă cum rar vezi în ziua de astăzi… Când nesimțita s-a văzut cu banii în cont (și nu în cel al firmei cum era normal, ci într-unul personal), căci a cerut să i se plătească onorariul înainte de a se apuca de treabă, Gina Halas a uitat total de promisiunile făcute și nici măcar nu i-a mai răspuns la telefon arhitectului Năstase, nu mai vorbim să se prezinte la vreun proces. Ba ma mult, atunci când a fost pusă să-i dea chitanță pentru banii primiți, aceasta a dat din colț în colț și într-un final a făcut rost de niște chitanțe false cumpărate probabil de la vreun prietenaș de la Obor… Cine s-o controleze când femeia e una dintre amantele șefului Baroului București? Cine să-i facă dreptate arhitectului Năstase în asemenea situație, când peștele s-a împuțit de la cap? Cum să facă boss-ul vreun pas greșit când mita de la Puzdrea curge mai repede ca apa pe Dâmbovița? Crede cineva că Halas și Popescu sunt singurele femei cu care șeful Baroului București a avut de-a face? Să fim serioși, numai el poate ști câte zeci de avocate au făcut nopți albe cu acesta, doar pentru a-și scăpa spatele. Una peste alta, se pare că domnul Borcea a fost detronat de șeful Baroului București în materie de femei ușoare. Care, din nefericire pentru România fac parte din categoria celor care ne țin destinele în mâini. Dar nu e România țara tuturor posibilităților?

Vlad Țepeș

 

image.axd

Alte titluri

 Procurorul Nestor Dragoș are două mari pasiuni: să tragă cu pistolul în propriul birou și să mușamalizeze dosarele lui Dumitru Puzdrea
DNA-ul a mirosit un acționar de la Dinamo că n-a fost cuminte Urmează să fie luat pe făraș și Dumitru Dragomir?

Baaklini Said, cel care a fost ajutat de firma Alinei Gorghiu să cîştige prin neprezentare procesul cu statul

 

 

 

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *