Liviu Dragnea: PSD a trecut printr-o cumpănă foarte mare

octombrie 13, 2017

Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a afirmat joi că PSD a trecut printr-o cumpănă foarte mare şi şi-a asumat faptul că au fost greşeli şi influenţe din afara partidului.

„Le-am spus, de asemenea, colegilor mei că toţi am greşit în ultima perioadă, absolut toţi. Toţi ne-am lăsat influenţaţi, fiecare la nivelul lui, de oameni de ‘bine’, de oameni din afara partidului care, brusc, au devenit foarte grijulii cu PSD-ul, şi oameni din presă, pe care nu îi acuz, şi oameni din alte instituţii publice, dintr-odată au devenit foarte grijulii cu PSD şi dau sfaturi şi preşedintelui partidului, şi prim-ministrului şi altor colegi, cum e bine şi cum nu e bine şi, eventual, să fie şi o încărcătură negativă, doar-doar se produce o ruptură. PSD astăzi a trecut printr-o cumpănă foarte mare, printr-o cumpănă foarte mare şi o destabilizare serioasă a PSD, care astăzi e cel mai mare partid din România, poate să producă instabilitate şi în ţară”, a susţinut Dragnea, la finalul şedinţei CExN.

Conform Agerpres, el a spus că dorinţa tuturor este ca partidul să îşi recapete „coerenţa”din 2016.

„În primul rând coerenţa comunicării atât în interior, atât între noi, cât şi comunicarea publică şi coerenţa comunicării între Guvern, Parlament şi cele două partide, PSD şi ALDE. Pentru că au fost o serie de măsuri adoptate pentru Guvern şi pentru români. Toată lumea a văzut că în permanenţă se inventează ceva. Cum apare o măsură bună, cum românii trebuie să simtă efectele, apare ceva şi trebuie să fim în defensivă. Trebuie să răspundă premierul, trebuie să dea socoteală premierul, trebuie să răspund eu, trebuie să răspundă oricare dintre noi. Poate-poate românii nu simt că lucrurile au început să meargă bine. Sigur că a fost şi este o supărare foarte mare azi în CExN a tuturor, a mea, a premierului (…). Sperăm ca în perioada următoare să reuşim să comunicăm mai bine”, a mai afirmat Dragnea.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *