• Fără categorie
  • 0

Mai sunt 2 zile până la nunta regală

mai 18, 2018

Peste 2 zile va avea loc cel mai așteptat eveniment al anului: nunta regală dintre Prințul Harry (34 de ani) și actrița Meghan Markle (36 de ani). 

 

Nunta va avea loc sâmbătă, 19 mai, la ora 14.00 (ora României) în micuţa Capelă St. George din incinta Palatului Windsor. Ceremonia va fi ţinută de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

 

Experții în nunți au estimat că nunta va costa circa 32 de milioane de lire sterline. Numai cheltuielile cu securitate se ridică la 30 de milioane de lire sterline.

 

Potrivit unor surse citate de Daily Mail, rochia de mireasă a lui Markle va costa 100.000 de lire sterline (113.500 euro) și este creată de Ralph&Russo, același designer pe care l-a ales pentru ținuta din fotografiile prin care ea și Harry și-au anunțat logodna. Rochia ce va fi cusută manual și va fi decorată cu multe mărgele, ar urma să fie prima dintre cele două rochii pe care fosta actriță americană le va purta pe 19 mai.

 

Surse de la palat au aflat cine îi va face machiajul de nuntă lui Meghan Markle. Este vorba despre două prietene de-ale ei din Statele Unite , care nu sunt profesioniste, potrivit express.co.uk. Se pare că gestul lui Meghan Markle de a nu alege un makeup artist pentru nuntă nu este deloc original, întrucât Kate Middleton a optat pentru același tratament la nunta cu Prințul William. Cât despre aranjarea părului, se preconizează că Meghan, care adoră să-l prindă neglijent, nu îl va lăsa liber.

Prinţul Harry şi logodnica lui, Meghan Markle, ar fi ales melodia „I Wanna Dance With Somebody (Who Loves Me)” a cântăreţei Whitney Houston pentru primul lor dans. De asemenea, la petrecere ar urma să cânte Elton John, care a anulat două concerte din Las Vegas pentru a participa la evenimentul de la Castelul Windsor. Potrivit unor surse, un pian mare va fi instalat pentru ca Elton John să cânte în timpul recepţiei.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *