Mesajul lui Dragnea pentru Ponta: Să vină să muncească! Discuțiile trebuie să înceteze!

septembrie 5, 2016

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la România Tv, că este nevoie de Victor Ponta în PSD şi o să-l contacteze pe acesta în perioada următoare pentru ca acesta să înceapă să muncească alături de social-democraţi la programul de guvernare.

„Eu cred că această discuţie trebuie să se încheie zilele următoare. Victor Ponta este unul dintre cei mai valoroşi oameni pe care i-a avut PSD, un preşedinte de partid foarte bun, un premier foarte bun, unul dintre cei mai buni premieri. A făcut lucruri bune împreună cu noi, toată echipa, pentru această ţară şi opinia mea este că trebuie să facă lucrurile în continuare. PSD are nevoie de Victor Ponta, România are nevoie de Victor Ponta. Este o echipă pe care noi am făcut-o din 2002 şi cred că trebuie să continuăm”, a afirmat Dragnea.

El a arătat că nu trebuie să se vorbească despre ruperea relaţiei PSD cu Victor Ponta şi că o să-l caute în zilele următoare pentru a lămuri situaţia.

„Categoric nu, nici el nu s-a certat cu mine, nici eu cu el. El a vorbit mai mult la televizor despre asta, eu mai puţin şi în continuare o să fac la fel. În schimb, eu o să-l caut zilele următoare şi sper să înceapă să muncească alături de mine, de colegii noştri să finalizăm programul de guvernare şi să mergem prin ţară, să vorbim cu oamenii, să le spunem tuturor românilor ce vrem să facem pentru ei”, a adăugat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că nu are nicio părere despre PRU şi că acest partid nu intră în preocuparea sa, arătând că nu crede că un partid naţionalist este o soluţie pentru România. Totodată, el a subliniat că PSD nu va face o alianţă cu acest partid. AGERPRES

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *