Mihaela Popescu și Gina Halas, fetițele vesele ale șefului Baroului București?

august 10, 2015

Am ajuns la o concluzie. Când ți-e foame, ai două variante. Devii damă de consumație sau avocat. Asemănările dintre cele două meserii sunt incredibile. Și nu ne-am fi dat seama de asta dacă nu am fi studiat cu atenție două personaje din lumea avocățească, cu veleități de dame de consumație: Mihaela Popescu și Gina Halas. Cine sunt? Femeile ușoare devenit unelte de lucru pentru mafiotul Dumitru Puzdrea.

Prestatoare de servicii

E clară treaba. Societatea românească are nevoie vitală de servicii, atât juridice cât și sexuale. Și uneori nu deranjează pe nimeni dacă acestea se combină. Ba din contră, acest melange a ajuns să fie din ce în ce mai profitabil pentru ambele părți, client și prestator de servicii. Dar care e cea mai mare asemănare dintre prostituție și avocatărură? Pupatul clientului în fund sau, mai frumos spus, satisfacerea deplină a clientului. Așa că vechiile cuvintr Clientul nostru, stăpânul nostru, ar putea fi gravate pe frontispiciul oricărei case de avocatură sau al unei case de toleranță. Desigur că sunt multe apărătoare în România cărora le place enorm de mult acest mod de lucru, dar cel mai mult s-au lansat pe piață doamnele Mihaela Popescu și Gina Halas. Perverse ca niște vulpi în călduri, acestea au mirosit repede și au găsit cel mai bun personaj căruia, dacă-i gâdili orgoliul și-i faci pe plac, te face fericit toată viața: excrocul Dumitru Puzdrea. Căci domnul Puzdrea nu se va uita niciodată la bani când în mijloc este cel mai important lucru al său: libertatea.

 

Top avocati corupti din Romania. Nr. 1 — Gina  Halas

Familia Popescu, sluga dumneavoastră…

Să o luăm puțin la bani mărunți pe doamna Mihaela Popescu. O femeie fără scrupule, cu un tupeu ieșit din comun, care, după ce a umblat din floare în floare, doar ea știe cât, s-a oprit la casa domnului Victor Popescu, un fost procuror cu relații incredibile. Și dacă tot a poposit acolo, s-a gândit că nu ar fi rău să-i pună piciorul în cap bărbatului cu 30 de ani mai în vârstă decât ea și să-l ia de bărbat. Victorașa a fost în culmea fericirii gândind că și-a luat nevastă tânără dar nu i-a trecut niciodată prin cap că s-ar putea ca aceasta să-i pună coarne. Când în scenă a intrat mafiotul Dumitru Puzdrea, fericirea a fost și mai mare. Pentru că acesta a împărțit sarcinile familiei Popescu după cum urmează: ea se va ocupa de toate dosarele civile ale mafiotului, iar fostul procuror va avea grijă să rezolve ca la carte toate dosarele penale. Cât privește bani pe care aceștia îi încasau… fără număr, de la nașul Puzdrea. Cu dosarele penale nu a fost prea greu, pentru că Victor se ducea direct cu mita pregătită de Puzdrea, iar foștii colegi ai domnului Popescu făceau adevărate minuni pest noapte. Poate la început doamnei Mihaela i-a fost puțin pe dos să umble ca nebuna cu sacoșele pline ochi cu șpagă și să găsească cui să o dea mai repede. Dar cum banii sunt ochiul dracului, au scos capul urgent din văgăuni și colegi avocați și grefieri dar și alți procurori și judecători implicați sau nu în dosarele în care Puzdrea era judecat. Și NUP-urile au început să curgă unul după altul, exact ca apa din cele două magistrale peste care Puzdrea a ridicat o clădire în incinta complexului Flora. Când însă Puzdrea i-a dărui Mihaelei Popescu o luxoasă mașină, aceasta n-a mai avut nici un motiv să nu muncească non-stop pentru binefăcătorul ei și să-i mai dea o rundă de pupături în fund.

Divorț de un milion de euro

Tot prin intermediul lui Puzdrea, a reușit Mihaela Popescu să o cunoască pe Gina Halas, femeia care a ieșit pe posturile de televiziune dând cu barda pe unde apuca și ținând coada pe sus că divorțează și trebuie să împartă o avere de un milion de euro. Oare câte nopți o fi lucrat doamna Halas ca să strângă atâția bani? Că doar muncești o viață și nu câștigi o asemenea sumă exorbitantă. Diabolic cum îl știm, Dumitru Puzdrea s-a gândit să o trimită pe Gina Halas la fostul asociat, arhitectul Năstase Cătălin, să-i mai facă încă o pagubă. Nu ajunge cât l-a nenorocit Puzdrea, cum l-a aruncat din complexul Flora, deși era președintele societății, cum i-a făcut false dosare de terorism iar în final a plătit un ucigaș de meserie care urma să-i ia viața.

Nu, Puzdrea nu se potolește. Vrea cu tot dinadinsul ca Năstase să-i dea cu titlu gratuit, acțiunile pe care arhitectul le deține și acum la complexul Flora. Această obsesie a lui Puzdrea a devenit o boală cronică de care se pare că nu va scăpa niciodată, așa că era necesar ca Halas să fie infiltrată în viața lui Năstase Cătălin. Hoață ca o pisică, femeia va ajunge în anturajul arhitectului și va reuși prin vorbe bine ticluite să devină apărătorul acestuia. Ca să arate cât de bună e profesional, aceasta îi promite arhitectului câte-n lune și-n stele, că toate dosarele pe care le are cu Puzdrea se vor termina rapid, evident în favoarea lui, ba mai avea puțin și se jura că va mai deschide și altele.

A uitat de toate promisiunile după ce a furat banii

Toată nebunia Ginei Halas a ținut până când și-a văzut banii virați în cont. Adică vreo 10.000 de euro cât a considerat excroaca că valorează munca ei. Din acel moment, s-au evaporat toate promisiunile, ba mai mult, Halas a uitat să-i și răspundă la telefonul clientului său, Cătălin Năstase. Ca să nu mai vorbim că nu-și amintea nici măcar data proceselor… În ce cont a primit însă Halas purcoiul de bani? În cel personal, nu al firmei, așa cum ar fi fost normal.

De ce? Pentru că de la bun început totul a fost doar o furăciune. Excroacă din fire, Gina Halas nu a fost în stare nici măcar să se acopere și, ca să justitice primirea banilor, i-a dat lui Năstase Cătălin niște facturi de tot râsul, cumpărate cu siguranță de la prietenii ei de lângă piața Obor. Puzdrea și-a mai atins încă odată scopul. Ordinara Halas i-a mai dat o țeapă. Ce putea să facă afaceristul în această situație? A luat drumul Baroului București, unde a depus zeci de plângeri și memorii în speranța că măcar boss-ul cel mare va face dreptate. De unde să știe arhitectul Năstase că tocmai șeful Baroului București este unul dintre oamenii care nu merită nici o privire din partea noastră?

Nopți fierbinți, plângeri aruncate

După multe așteptări de rezolvare a problemei, situația nu s-a schimbat deloc. Care să fie motivul? Ce să vezi, răspunsul a venit din partea unor informatori de nădejde care au aflat adevărul: Gina Halas se pare că se număra printre fetițele cu care șeful Baroului București își petrece nopțile. Cu alte cuvinte. Doamna Halas face două meserii în același timp? Atunci să ne mai întrebăm de unde are atâția bani? E clară treaba că dacă Halas are bucurii la șeful Baroului București, nici Mihaela Popescu nu s-a lăsat mai prejos.

Doar trebuia să aibă grijă ca pe viitor următoarele reclamații făcute împotriva ei să fie aruncate la coșul de gunoi, înainte de a fi citite. Se aude chiar că cele două avocate ar pleaca împreună la clienți, pe care i-ar țepui fără rușine de bani, dar le-ar face și nopți de neuitat. Păi nu moralitatea joacă un rol decisiv și în avocatură și în prostituție? Oare câți clienți își vor plânge în pumni că le-au întâlnit pe Halas și Popescu? Doar ele pot răspunde…

Vlad Țepeș

 

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *