Mihai Busuioc a primit aviz pozitiv pentru conducerea Curţii de Conturi

octombrie 11, 2017

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au validat, marţi, candidatura lui Mihai Busuioc pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi. 

Busuioc a primit 18 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi o abţinere.

Totodată, Dan Lucian Vlădescu a fost votat pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Audit cu 19 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi o abţinere.

Pentru poziţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi a fost validat Nicu Marcu, iar pe aceeaşi poziţie în cadrul Autorităţii de Audit, Florin Tunaru.

De asemenea, comisiile reunite l-au validat pentru funcţia de consilier de conturi pe Aurel Dumitru.

Mihai Busuioc a declarat la audieri că, în opinia sa, în cadrul Curţii de Conturi ar trebui înfiinţată o direcţie cu rol de îndrumare a autorităţilor publice.

„Acest rol de îndrumare a existat şi înainte, prin anii ’90, în activitatea Curţii. Odată cu modificarea Legii Curţii de Conturi, când activitatea jurisdicţională a trecut la instanţele judecătoreşti, acest rol a fost pierdut. Este o fugă de responsabilitate a funcţionarilor, a auditorilor de la Curtea de Conturi. Cred că este timpul să ne întoarcem spre această activitate şi absolut toate instituţiile din România ar trebui să se deschidă şi să existe o direcţie de îndrumare, nu de consultanţă, pentru că legea interzice consultanţa”, a explicat Busuioc.

El a fost întrebat şi ce opinie are vizavi de îngrijorarea unor preşedinţi de consilii judeţene şi primari cu privire la un anumit mod de lucru al Curţii de Conturi referitor la judecarea unei decizii de oportunitate luată de conducătorul unei unităţi administrativ-teritoriale.

„În privinţa oportunităţii, de asemenea, cred că şi aici ar trebui ca auditorii externi să nu se pronunţe asupra oportunităţii unei investiţii, acest lucru este atributul ordonatorului de credite sau a consiliului local. De multe ori mă uit cu îngrijorare cum, după câţiva ani de zile, vine cineva, bate la uşă şi îţi reproşează că ai greşit. Acei oameni nu cunosc realitatea, nu au fost acolo, nu ştiu ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi „, a spus Busuioc.

Decizia finală în privinţa numirii noilor reprezentanţi ai Curţii de Conturi aparţine plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, programat pentru miercuri, la ora 13.00.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *