Nemernicii cu epoleți din slujba lui Dumitru Puzdrea

ianuarie 4, 2015

Dumitru Puzdrea | FOTO: Ziar Tricolorul

Deosebit de aroganți, cu nivelul lor submediocru, cu comportări discreționare și abuzive, mitocani, corupți, obraznici. Aceștia sunt nemernicii cu epoleți care predomină în toată România.

Într-unul din cele mai scandaloase dosare de corupție din anul 2014 au fost implicați polițiștii din Bistrița Năsăud, fiind arestați inspectorul șef al Poliției Bistrița Năsăud, Ioan-Ovidiu Mureșan și șeful Poliției Năsăud, Leon Cloșcă. Golanii au ajuns în spatele gratiilor în luna noiembrie pentru că au mușamalizat accidente grave de circulație. În plus, aceștia au primit și diverse foloase materiale, pentru a interveni pe lângă alți polițiști pentru a opri anchetele penale care erau în plină desfășurare sau pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale. Nici poliția din Pașcani vorbește gura târgului că nu e mai puțin coruptă. Se pare că aici domnii polițiști sunt implicați până în gât în afaceri ilegale, și-au deschis chiar propriile firme, țin legătura strâns cu interlopii condamnați în țară, dar cărora le-au facilitat tot ei fuga în străinătate.

Drept urmare, abuzurile curg pe bandă rulantă, dosarele penale se fac doar la comandă, iar amenzile sunt date aiurea. Și așa cum ne-am așteptat, lichelele din poliție sunt protejate de conducere. Are cineva curajul să verifice câte dosare penale au șmecherii din Pașcani? Se pare că nu vor găsi mai nimic chiar dacă s-ar hotărî unii să se apuce temeinic de treabă, pentru că și acolo, ca și în toate orașele României, doar neputincioșii se aleg cu dosare, șmecherii sunt mână în mână cu mafia. Așa se protejează și așa scapă toți basma curată. În București însă, nemernicii cu epoleți sunt cei mai mulți, dai la orice pas de ei. Iar de te chinui să cauți cu lumânarea vreunul cinstit, îmbătrânești și tot nu vei găsi. Pentru că în capitala țării mafia este stăpână peste tot și nimeni nu mai știe ce înseamnă sentimentul de frică.

Îndrăznește de exemplu vreunul să fluiere în ciorba lui Puzdrea? În doi timpi și trei mișcări îl distruge caracatița. Să aibă cineva tupeul să facă un control la complexul Flora, condus de ilegalul Dumitru Puzdrea. Sau să facă o plângere împotriva acestui derbedeu. De la ușa secției de poliție vor fi întâmpinați cu refuz, asta în cel mai bun caz, dacă nu cumva domnii polițiști plătiți de Puzdrea vor scoate la înaintare legea bocancului și a pulanului. Asta în loc de bună ziua. Păi, cum credeți, dragi cititori că a reușit Puzdrea să răzbească printre zecile de dosare penale și civile pe care le are, dacă nu cu ajutorul ofițerilor secției 2 poliți, avându-i în frunte pe ofițerii Firu Denisa, Lupu Marian sau Voicu Mihai Marius, cel ajuns probabil pentru merite deosebite în primirea șpăgii, actualul adjunct al șefului Poliției Capitalei? Unde ar fi fost mafiotul în aceste momente dacă acești impostori nu i-ar fi păzit spatele și nu i-ar fi ascuns dovezile care-l incriminează?

Dacă punem la socoteală mesele întinse oferite de Puzdrea pe la restaurantele libaneze ale sectorului 1 sau pe la Piccolo Mondo unde sunt văzuți foarte des, se pare că prietenii cei mai buni ai borfașului Dumitru Puzdrea sunt Lupu Marian și Voicu Mihai Marius. Și pentru că și-a ascultat stăpânul fără să crâcnească, vorbește lumea că automobilul de lux cu care se plimbă de ceva vreme Lupu Marian ar fi fost cumpărat tot din șpaga primită. Cât privește întreținerea acestuia, nu și-a făcut probleme niciodată domn ofițer, pentru că service-ul de la Flora, ridicat de Puzdrea la fel de ilegal ca și tot complexul (în condițiile în care nu avea voie să facă nici cea mai mică mișcare, pentru că societatea are cartea funciară blocată) îl așteaptă cu brațele deschise să-i schimbe orice șurub și să-i curețe mașina. Doar pe acest Lupu Marian nu-l va mai putea curăța nimeni de petele pe care le are, în vecii vecilor… Tot la ordinul acestor ofițeri ai secției 2 poliție, în incinta complexului își fac veacul trepădușii, slugoii cu grade mici care stau înțepeniți, cu ochii în șapte ca nu cumva cineva să-i violeze intimitatea marelui golan. Și mai ceva de făcut aceștia câteva lucruri importante, primite drept ordine de la Puzdrea.

În primul rând să aibă grijă de pavilionul 7, locul unde tăticul a depozitat tonele de marfă aduse ilegal din țări ale Uniunii Europene și vândute apoi prostănacilor la suprapreț plus TVA. Totodată, amărâții cu pulanul la brâu au ordin să-l păzească și pe fostul căruțaș al complexului Flora, Din David amantul fiicei lui Puzdrea, Simona, personajul care se ocupă cu strângerea taxei de șmecherie impusă de Puzdrea celor 200 de șoferi care tranzitează zilnic plantația mafiotului, care se ridică la un milion de persoană. Dacă-l mai aducem în discuție și pe ofițerul DIICOT Suceava, Cristian Vasilcău, cel care a reușit să fure și saci cu acte oficiale ce trebuiau prezentați pentru expertizare, tacâmul e complet, nu-i așa? Pentru toți acești nemernici, poate fi o altă investiție mai bună decât Puzdrea? Nu buzunarul doldora de bani te face intangibil într-o Românie în care nimeni nu are curajul să te tragă de urechi, doar pentru că ești polițist?

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *