Opoziția pune DIICOT-ul pe urmele lui Liviu Dragnea: Acuzații grave la adresa șefului PSD

iulie 10, 2017

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a adresat, luni, o sesizare către procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, prin care cere o investigaţie care să lămurească dacă preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, „se află în spatele unor acţiuni care au depăşit limita legalităţii’.

„Atrag atenţia asupra unui număr ridicat de suspiciuni existente în spaţiul public la adresa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Dezvăluirile din ultimele luni, ca şi propriile declaraţii publice ale domnului Dragnea ridică numeroase semne de întrebare asupra posibilităţii ca acesta să facă parte dintr-un grup infracţional organizat care a spoliat în mod regulat statul român. ţinând cont de funcţiile importante ocupate de-a lungul vremii de către Liviu Dragnea, de faptul că este preşedintele PSD, principalul partid din cadrul coaliţiei guvernamentale, şi mai ales de faptul că ocupă momentan a treia poziţie în organizarea statului român, cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, consider că este necesară deschiderea unei investigaţii oficiale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism’, susţine, în sesizarea sa, Emanuel Ungureanu.

Potrivit acestuia, sesizarea sa porneşte de la o serie de articole publicate de către RISE Project. „Conform acestor articole, Liviu Dragnea ar fi implicat în mai multe afaceri de corupţie care au ca epicentru compania SC Tel Drum SA. Această entitate comercială este o fostă regie de stat care a fost privatizată şi a ajuns în mâna unor acţionari necunoscuţi. De-a lungul anilor, Tel Drum a primit de la statul român, chiar şi sub semnătura lui Liviu Dragnea, numeroase terenuri şi contracte de sute de milioane de euro’, spune deputatul clujean.

Emanuel Ungureanu consideră, de asemenea, că Liviu Dragnea ar fi făcut afirmaţii foarte grave. „Domnul Dragnea a declarat că ‘Totul pleacă de la Soros, de la răul pe care vrea să-l facă în această ţară şi nu numai în această ţară. (…) E o certitudine că e o chestiune foarte organizată.’. Eu, în calitatea mea de membru al Camerei Deputaţilor, consider această declaraţie ca fiind una deosebit de gravă. Fie domnul Dragnea încearcă să creeze o perdea de fum în spatele căreia să-şi poată ascunde actele ilegale, fie are informaţii concrete conform cărora George Soros desfăşoară activităţi ilegale care pot aduce atingere statului român. În ambele cazuri cred că este necesară o investigaţie a celor de mai sus plecând de la premisa că cele afirmate de Liviu Dragnea nu se încadrează în categoria declaraţiilor politice de vreme ce acuză de implicare în afacerile statului român o persoană despre care nu există dovezi publice că ar fi încercat în vreun fel să-l atace pe preşedintele Camerei Deputaţilor’, se mai arată în sesizarea deputatului USR, conform Agerpres.

El cere DIICOT ca declaraţia sa să fie considerată o sesizare oficială. „În consecinţă, cer DIICOT să considere această declaraţie o sesizare oficială în ceea ce priveşte informaţiile legate de afacerile desfăşurate de către Liviu Dragnea şi să lămurească prin intermediul unei investigaţii oficiale dacă preşedintele Camerei Deputaţilor se află în spatele unor acţiuni care au depăşit limita legalităţii’, conchide Emanuel Ungureanu.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *