Palestinienii se îndreaptă spre catastrofă: ONU lansează un avertisment, după ce SUA au anunțat că își retrag finanțarea

ianuarie 13, 2018

Pierderea unei finanţări semnificative de la cel mai important donator, SUA, ar putea avea efecte ‘catastrofale’ pentru palestinieni, a anunţat vineri Agenţia ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiaţi din Orientul Apropiat (UNRWA), relatează Reuters.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat săptămâna trecută că SUA ar putea suspenda următoare plăţi către UNRWA ca urmare a cea ce a numit ‘refuzul palestinienilor de a purta convorbiri de pace cu Israelul’. Ulterior, Departamentul de Stat a afirmat că nu a fost luată nicio decizie privind continuarea ajutoarelor, scrie agerpres.ro.

SUA este cel mai mare donator către agenţie, cu un angajament de plată de aproape 370 milioane de dolari începând din 2016, potrivit site-ului UNRWA.

‘Impactul uman al pierderii unei finanţări semnificative ar putea fi catastrofal pentru vieţile oamenilor pe care ONU are mandat să le protejeze’, a declarat purtătorul de cuvânt al UNRWA, Chris Gunness, pentru Thomson Reuters Foundation.

‘Refugiaţii palestinieni se află printre cei mai vulnerabili oameni din Orientul Mijlociu. Serviciile noastre de sănătate oferă o linie de viaţă, literal vorbind, femeilor şi copiilor vulnerabili, celor cu probleme de sănătate şi celor vârstnici’, a afirmat el.

Ambasadorul Suediei la ONU, Olof Skoog, şi-a exprimat preocuparea că o retragere de către SUA a finanţării pentru UNRWA ‘ar avea consecinţe negative atât în termeni de nevoi umanitare pentru peste cinci milioane de persoane, dar de asemenea ar fi un factor destabilizator pentru regiune’.

Gunness a afirmat de asemenea că sunt multe probleme în joc pentru palestinieni. ‘Chiar şi cel mai modest şoc într-o societate fragilă poate avea un impact excesiv şi consecinţele ar putea fi profunde, pe scară largă, dramatică şi imprevizibilă’, a apreciat ambasadorul.

Relaţiile dintre palestinieni şi Washington s-au tensionat luna trecută după ce Trump a anunţat că SUA vor recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, provocând indignare în lumea arabă şi îngrijorare în rândul aliaţilor occidentali ai SUA.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *