Parlamentul britanic a decis. Ce se întâmplă cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

decembrie 8, 2016

Premierul britanic Theresa May a obţinut o victorie miercuri seara prin votul deputaţilor în favoarea calendarului său pentru declanşarea ieşirii din Regatului Unit din Uniunea Europeană, chiar dacă va trebui să-şi dezvăluie mai întâi strategia, comentează AFP.

În total, 448 de deputaţi din 650 au votat ‘pentru’ şi 75 ‘împotriva’ moţiunii dezbătute miercuri după-amiază.

Redactat de opoziţia laburistă, iar apoi amendat de guvern, acest text prevede ca Theresa May să accepte să-şi dezvăluie intenţiile cu privire la Brexit cu condiţia ca parlamentul să ceară „guvernului să invoce până la 31 martie 2017 articolul 50′ din Tratatul de la Lisabona, în prealabil lansării procedurii de separare de UE.

Dezbaterea parlamentară în jurul acestei moţiuni fusese prezentată de presa eurosceptică drept „probă de forţă’ între guvern şi deputaţii eurofili suspectaţi că ar vrea să întârzie lansarea negocierilor.

‘Amendamentul nostru se adresează celor care spun că respectă rezultatul referendumului, dar al căror comportament sugerează că vor face totul pentru a împiedica şi a face să eşueze Brexit-ul’, le-a declarat ministrul David Davis deputaţilor în cadrul dezbaterilor.

Amendamentul guvernului invită de fapt deputaţii ‘să respecte dorinţa exprimată de Regatul Unit în cadrul referendumului din 23 iunie’ de a părăsi UE, în timp ce majoritatea deputaţilor sunt în favoarea menţinerii Marii Britanii în UE.

Dar votul nu are nimic constrângător şi opoziţia laburistă, chiar dacă a votat în majoritate pentru moţiune, a subliniat că va şti să se arate vigilentă şi insistă să i se comunice detaliile planului de ieşire din UE.

Această neîncredere se datorează faptului că Theresa May, reticentă în a-şi dezvălui planul prea devreme responsabililor europeni cu care va trebui să negocieze viitoarea relaţie între UE şi ţara sa, a spus că a expus deja ceea ce ea consideră a fi planul său: să obţină „cel mai bun acord posibil’ pentru Regatul Unit în materie de schimburi comerciale cu UE, să multiplice acordurile comerciale bilaterale în afara blocului european şi să controleze imigraţia.

În timp ce deputatul conservator pro-Brexit Iain Duncan Smith a calificat votul drept „moment istoric’, estimând că ‘guvernul are de acum un cec în alb’ pentru a gestiona Brexit-ul, cotidianul Daily Telegraph a amintit că votul deputaţilor ‘nu declanşează articolul 50′, ci este „doar un angajament că o va face înainte de sfârşitul lunii martie’.

Cotidianul a subliniat că dacă Curtea supremă obligă guvernul să consulte parlamentul, deputaţii vor avea oportunitatea să blocheze articolul 50.

Ultima zi de audiere în faţa Curţii supreme este prevăzută a fi joi, ea urmând să-şi comunice decizia la începutul lunii ianuarie.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *