Pentru borfașii cu sânge albastru se reabilitează pușcăriile Dumitru Puzdrea, vei avea parte de un confort maxim!

februarie 22, 2015

Țară, țară, vrem pușcării și pe demnitarii României băgați în ele! Așa par a striga românii tot mai disperați de nenorocirea prin care trec, cauzată de disprețul și nesimțirea celor care ne conduc destinele, dar și a marilor rechini pentru care nu există lege. Pentru cine pregătesc acum polițiștii noile pușcării? Surpriză…

Dar Parlamentul când îl igienizăm?

E clar. Pârnaia e plină de lingăi, căci dacă erau borfași de rând, stăteau câte 20 într-o celulă, mirosindu-și picioarele unul altuia. Acum că vin derbedei cu sânge albastru, se fac lucrări de reabilitare și igienizare a acestui spațiu. Da, ne trebuie o igienizare urgentă. Și a celulelor, dar mai ales a parlamentarilor și a marilor afaceriști care au distrus România. Aici trebuie lucrat cel mai mult domnilor anchetatori. Ce urmează să se întâmple în scurt timp? Se extinde arestul central al Capitalei. Din cauza supraaglomerării.

Au venit marile dive și marii pești ai țării și ăștia nu au cum să stea decât în condiții cel puțin de cinci stele. Că altfel îi apucă toate cele… Așa că începe transformarea și îi vor băga de acum încolo și în alte corpuri de clădire din curtea instituției, din câte se pare în locurile unde acum își au sediile revista Poliția Română și Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității. Păi nu le trebuie condiții de condiții celor închiși acum, adică fostei șefe DIICOT, Alina Bica, cumnatului lui Victoraș Ponta, Iulian Herțanu, lui Dorin Cocoș și fiului acestuia, Alin, primarului suspendat de la Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja sau fostului ministru al Internelor, Cristian David? Ca să nu mai vorbim că Udrea ba intră din arest, așa că plimbările acesteia trebuie să nu-i provoace stres? Și apoi, mai e o mare problemă. Cum diva e veșnic însoțită în peregrinările sale de gențile de firmă, mai ales acestea au nevoie de un mediu plăcut, altfel se alege praful și pulberea de zeci de mii de euro. Și în acest moment nu prea mai e loc de furat ca să le înlocuiască cu altele. Așadar, pentru poșetele Lenuței din Pleșcoi să facem arestul să arate ca-n Occident.

Curățenia va fi făcută doar de angajații din poliție

Zvonul dat de gurile rele cum că în marea renovarea a arestului capitalei nu se va apela la serviciile nici unei societăți private, ci va fi realizată doar de angajați ai poliției Capitalei, ne-a provocat un zâmbet uriaș. Adică e posibil de exemplu să plece slugoii de la secția 2 poliție care acum stau să păzească ușa lui Puzdrea dar și pavilionul 7 din complexul Flora unde mafiotul bagă la greu marfă adusă ilegal din țări ale Uniunii Europene și să se ducă să-i pregătească boss-ului o celulă de cinci stele? Îi vom vedea pe marii șpăgari care trăiesc de ani buni doar din banii lui Puzdrea, ofițerii Lupu Marian, Firu Denisa cum se agită ca șobolanii să iasă totul bine, că altfel s-ar putea să uite de haina pe care o poartă? Va plânge oare cel mai bun prieten al lui Dumitru Puzdrea cu grade pe umăr, cel care l-a scos din incredibile murdării pe tovarășul său de suflet, adjunctul șefului poliției Capitalei, Voicu Mihai Marius, în timp ce va da ordine pentru buna primirea a mafiotului în rândurile pușcăriașilor? Cred că de acum ne vom așeza la coadă în fața arestului Capitalei să așteptăm minunea. Vedeți domnule Puzdrea că nu vă așteaptă vremuri atât de urâte? Udrea va veghea mereu asupra dumneavoastră. Și când ați fost amândoi afară, dar și când tot împreună veți compătimi… înăuntru. Nu blonda din turism a venit cu ideea ca pe banii ei cei mulți și negri să se văruiască celula VIP, să se vopsească gratiile și caloriferele, să se schimbe mobilierul și să se tapeteze pereții? Dați-i bătaie polițiștilor corupți cât nu reușește Lenuța din Pleșcoi să-și plaseze ultimii bani pe care-i mai are în țară, alături de ceilalți depuși în conturi în Elveția sau alte țări. Ca să nu oftați mai târziu că nu mai aveți mălai să-i puneți lui Puzdrea sau celorlalte fețe înalte covorașe la marginea patului… Cât ați furat domnule Puzdrea de la complexul Flora pe care l-ați transformat într-o fabrică de făcut bani pe bandă rulantă? Ce sumă uriașă v-ați băgat în buzunare în urma afacerii cu sardine, unde i-ați avut complici pe Dumitru Dragomir, Sorin Ovidiu Vântu și mafiotul de talie internațională, Said Baaklini? Cât mălai v-a rămas după ce împreună tot cu Dragomir ați furat banii destinați construcției noului sediu al Ligii Profesioniste de Fotbal dar ați sfârșit prin a vă construi unul hotelul Cristal Palace din buricul Capitalei iar celălalt două vile uriașe? Dacă e să vă întrebăm care e suma incredibilă cu care ați rămas după ce ați falimentat fabrica de cherestea de la Câmpulung Moldovenesc, probabil că nici dumneavoastră nu știți. Probabil că vă veți aminti în liniște și relaxare în patul dumneavoastră ales cu grijă în arestul Capitalei în timp ce savurați o cafea cu miros de pușcărie alături de Cocoș sau Hrebenciuc…

Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *